03iun.Despre oameni mari, Despre oameni miciEu sunt soarele, ca să te-ncălzesc pe tine, mamaAșa mi-ai zis azi. Am ieșit amândoi, mână în mână, la vederea soarelui. Și așa
30maiDespre oameni mari, Despre oameni miciGreșelile pe care le-am făcut în primul an al copilului meuNu, nu că nu știam cum să îi sprijin căpșorul în mâinile-mi tremurânde.Nu, nici măcar
29maiDespre oameni mariMama care s-a dus la un doctor, un preot, un arheolog și-un războinicMi-ai prins cu cele două mâini ale tale cei doi obraji ai mei. M-ai tras
28maiDespre oameni mari, Despre oameni miciOrice ți s-ar întâmpla ție, trece prin mineEu te iubesc serios pe tine. Te iubesc primăvara, vara, toamna, iarna. De luni până
27maiDespre oameni mari, Despre oameni mici, Evenimente și colaborăriAvem nevoie de POVEȘTI mai mult ca de orice în zilele noastre. GHID despre citit cu cei mici, despre cărțile de povești și minunile lor. Cum îi atragem pe cei mici pe planeta cărților? (P)Dom’le, e simplu. Îmi place să îi citesc copilașului meu, pentru că simt între noi
24maiDespre oameni mari, Despre oameni miciCeea ce-un piept de mamă datorează unui copilȘi am stat lângă tine cu același coc timp de multe zileȘi am îngenuncheatȘi m-am
22maiDespre oameni mari, Despre oameni miciÎntr-o zi când tu o să fii mareDacă citești asta, înseamnă că ești mare. Cred că ești și frumos, dar asta nu
20maiDespre oameni mari, Despre oameni miciSuper fursecuri cu un super copilUitați ce am facut astăzi! Citeam una dintre cărțile preferate ale micului și abia acum