Eu te-am născut pe tine și tu mi-ai dat viață
Acestea sunt câteva rânduri fragede, nostalgice sau pur și simplu rânduri prea coapte înăuntrul sufletului unei mame.
Vara asta în care încă îmi încape în brațe, deși îi simt piciorușele umede cum îi atârnă pe picioarele mele.
Vara asta în care în fiecare seară îl sărut pe fruntea transpirată, acoperită cu jumătate de breton și simt gustul acela puțin sărat pe buze. Apoi îi dau părul de pe frunte într-o parte. Mereu fac asta și nu știu de ce, parcă mi se pare gestul nostru, gestul meu față de el, un gest frumos, de apropiere, de afecțiune nelimitată între o mamă și un copil.
Vara asta în care mi-e cald tare, și atunci când te simt pe tine lângă mine simt că mi-e cald și în suflet. În suflet vreau să rămână mereu așa. Să-mi fii vară, soare, copil bun care ești.
Vara asta în care îmi spui să stam față în față, în care vrei încă să stai lângă mine, în care încă ești mic.
Vara asta în care mă simt mai puternică datorita ție și mai prezentă, pentru că m-ai învățat cum.
Vara asta în care știu că orice ar fi, orice ni s-ar întâmpla, orice ar veni peste noi, ar trece nesemnificativ, pentru că a fost o zi, a fost o oră, a fost o clipă, cândva, în care noi doi, am reușit amândoi, am reușit împreună și am fost cei mai tari din lumea asta: eu te-am născut pe tine, iară tu… mi-ai dat viață.
Credit foto: pexels.com
0
