Chipul matern, cel pe care nu-l poate înlocui… tatăl

Și îl văzusem pe acest bărbat la cantină. Era cu un băiețel de vreo 6-7 ani.

-Alege-ți odată ce vrei să mănânci, că nu am timp, înțelege, am treabă.
-Nu vreau nimic, tata.
Tatălui îi sună telefonul între timp.
Începe să vorbească la telefon cu un client, pare-mi-se, în timp ce scrâșnește printre dinți:
-Alege-ți odată ce vrei să mănânci!
Copilul răspunde scurt și aproape tăcut:
-Nimic.
**

-Nu ți-ai ales, mă? Tu-ți bati joc de mine? Ia-ți cartofi prăjiți, zi, ce vrei?
-Nu mi-e foame, tata, nu vreau.
-Nu vrei, zici, ă?
-Nu.
Și atunci apare doamna aceasta, vânzătoarea de la cantină, un chip matern cald, bun, ca preparatele de le servește zilnic.
-Cu ce te servesc, puiule?
Ei bine, puiul nu spune nimic.
Ești suparat? Ia vino tu la mine, hai, vino aici să îți spun ceva.

Copilul caută să se apropie de ea, îndepărtându-se de tată.
Lacrimile mai că îi țâșnesc din ochi, dar se abține.
Acum se află aproape lângă ea, lângă doamna care servește, amândoi fiind despărțiți doar de tejgheaua pe care ea pune tava cu mâncare celor care vor să ia masa la ea în cantină.
Se întinde cu o singură mișcare și îl ia în brațe pe băiat. Îi sărută creștetul. Simt tremurul băiețelului, chiar dacă nu sunt lângă el. Cu palmele îi ține apoi obrajii și-l întreabă ceva de mama lui. Poate unde o fi, sau ce face, nu aud bine.
Se simte o ușurare în tot aerul mirosind a mâncăruri.
-Ce vrei să mananci? Am…
-Șnițel, dacă aveți. Și cartofi! Ba nu, piure. Șnițel și piure, e bine. Și salată dacă aveți. Mi-e foame tare.
Auziți, aveți și desert?
O întreabă toate acestea aproape rămânând fără glas.

-Alege-ți odată că ți-am spus că mă grabesc, îi întrerupe tatăl.
Vă mulțumesc, e așa încăpățânat uneori!
-E doar… copil, adaugă doamna șoptit.

PS: Aceste rânduri nu sunt ca să discrediteze tații. Sunt mulți tați implicați, care își iubesc copiii enorm. Acest text este doar ca să vă amintiți de puterea chipului matern, inconfundabil pentru un copil.

Credit foto: freepik.com