Vacanța perfectă pentru familiile cu copii: Dreams Resort and SPA – Sunny Beach, Bulgaria- iată cum a fost!

I-am dat copilului meu casă, dar el mi-a spus că are nevoie de cămin.

I-am dat copilului meu tableta cu desene, dar el mi-a spus că are nevoie de timp cu mine. 

I-am dat copilului meu frici și nesiguranțe, dar el mi-a arătat că este în regulă să fii vulnerabil.

I-am dat copilului meu uneori gânduri rele, vorbe urâte și multă nerăbdare, dar el mi-a spus: mama, te iubesc.

I-am dat copilului meu cadouri, dulciuri, vacanțe, dar am simțit întotdeauna că eu îi sunt comoară. Iar dacă ești părinte, n-ai cum să nu te simți comoară pentru al tău copil.

Căci oricât de neșlefuiți am fi, oricât de șterși de vreme și oricât de săraci și fără posibilități am fi, să știți un lucru sigur pe lumea asta: copiii ne vor lângă ei. Să ne simtă prezenți, lângă ei, cu mintea și cu inima deschisă. 

Eu când mă gândesc la copilărie, mă gândesc la vacanțele cu mama și cu tata la mare. Erau momentele cele mai frumoase pentru mine, cred că și pentru că ei erau lipsiți de griji, de grabă, timpul nu mai avea frânghie la gât și toate lucrurile încetineau, se așezau. Mama cu tata îmbrățișați, eu cu sora mea alergând printre ei. Sunt printre cele mai de suflet amintiri acestea. Obișnuiam să mergem mult la mare la noi, cu ai mei niciodată nu am ieșit din țară când eram mici, ne duceau la Neptun. Am multe amintiri dragi de acolo, însă cred că niciodată nu voi uita chipurile alor mei. Simțeam că în acele momente, eu și sora mea eram tot ce aveau pe lume mai drag. 

Așa că sfatul meu ar fi să mergeti în călătorii cu cei mici, pe cât aveți posibiltatea. Și să știti că nu contează locul, de multe ori nici măcar câte stele are sau ce confort aveți, pentru că cei mici vor doar să vă aibă alături în adevăratul sens al cuvântului.

Dacă însă sunteți în căutarea unei vacanțe last-minute, aproape de casă, cu condiții foarte bune de cazare, în regim all-inclusive, azi vreau să vă recomand cu toată sinceritatea un loc minunat și ofertant din toate punctele de vedere pentru familiile cu copii și nu numai (chiar îl văd perfect și pentru cupluri!). Acesta este Dreams Resort and SPA – (ex Riu Helios Paradise) din Sunny Beach, Bulgaria și vă spun din start, până să vi-l prezint și să vă las review-ul și experiența noastră de aici că noi am ajuns la acest hotel datorită agenției Travel Planner, unde găsiți numeroase și variate oferte pentru litoralul bulgăresc și (atenție!) prețuri mult mai bune decât dacă ați rezerva prin Booking!

Aici puteți vedea Dreams Resort and SPA, fostul Riu Helios Paradise, la care noi am fost cazați.

Beneficiați de REDUCERE de – 30% intre 08.09 – 30.09!

Câteva detalii generale despre hotelul Dreams Resort and SPA din Sunny Beach – Bulgaria 

De ce ne-a cucerit pe noi? Eu sunt foarte atentă atunci când merg într-un loc la design, la arhitectură, la cât de primitor este locul și cât de mult îmi aduce sentimentul de acasă. Dreams Resort and SPA mi-a amintit de hotelurile orientale în care am fost cazați mai demult, când am călătorit tot cu Marc pe când avea 6 luni abia, în Tunisia. Ceea ce vreau să vă spun este că este un hotel luxos, cu detalii arhitecturale de bun gust, fiecare colțisor este instagramabil, iar modul în care este proiectat, ca un U mi s-a părut chiar pe sufletul meu, pentru că nu te holbezi la vecinii tăi, însă ai niște priveliști spectaculoase de aproape oriunde ai fi cazat. 

Pe lângă faptul că arhitectura sa cu izuri orientale îl face captivant, se întinde pe o suprafață de de 20000 mp, adică este situat în mijlocul unui parc natural. Asta mie una mi-a plăcut enorm, pentru că erau mereu deasupra sezlongurilor niște copaci imenși, umbroși, sub care ți-era mai mare dragul să stai să te răcorești, să citești ceva, chiar să tragi un pui de somn cu cel mic. 

Iată 10 motive pentru care vă recomand Dreams Resort and SPA pentru a merge în lunile de vară, dar și în luna septembrie alături de copii!

1. Distanța scurtă București – Sunny Beach, Bulgaria poate fi făcută rapid cu mașina sau cu autocarul – un mare ajutor pentru părinții care călătoresc cu copiii

Poate unii dintre voi nu vreți să călătoriți cu avionul sau poate nu mai preferați litoralul românesc. Dreams Sunny Beach Resort and SPA (ex Riu Helios Paradise) este unul dintre cele mai populare hoteluri de pe litoralul bulgaresc, situat în nordul stațiunii, direct pe plaja între Sveti Vlas și Sunny Beach.

Cu mașina personală faceți 4h și 50 de minute (un total de 320 de km), iar dacă nu conduceți, există și varianta cu autocar din București la 7 dimineața care ajunge la 14 în Sunny beach (noi așa am mers, pentru că eu nu conduc 🙂 ). Mi se pare un drum scurt și o variantă de transport accesibil atât ca timp, confort, cât și ca preț. Puteți face 2-3 opriri, mai ales pentru familiile cu copii. Și autocarul face 2 opriri, de asemenea. 

2. Dreams Resort and SPA – un vis pentru toate vârstele, așa l-aș numi

Vi-l recomand în primul rând pentru serviciile de cazare all inclusive 24/24h, dar și pentru facilitățile calitative. Camerele sunt spațioase, moderne, confortabile, cu terasa proprie cu vedere la mare, de unde noi am avut acces la o panoramă pe sufletul oricărui iubitor de mare și de frumos. Nu pot să vă descriu ce răsărituri și apusuri și ce peisaje minunate am putut vedea și fotografia de pe terasa camerei, mai bine vă las fotografiile care să vorbească de la sine. 

Ce vreau să mai punctez: nu ai nevoie de nimic altceva extra, pe lângă mesele principale (3 pe zi plus gustări între ele), despre care detaliez la punctele următoare, în camera există minifrigider mereu echipat cu băuturi, sucuri, dulciuri. Curățenia s-a făcut exemplar, nota 20+m venea o doamnă de 2 ori pe zi și ne aducea apă și ciocolățele, în cameră aveam tot ce ne-am dori, am primit chiar și prosoape super confortabile pentru plajă, o sacoșă chic în care îmi puteam ține lucrurile personale pentru plajă sau chiar căra jucăriile de plajă pentru Marc. 

Am fost primiți cu șampanie, atât la sosirea la hotel, cât și în cameră și nu e vorba de fițe aici, ci de faptul cum te fac să te simți aceste mici detalii. Oricât ați spune că ar fi superficiale sau că nu ar conta, eu chiar consider că e frumos când ești tratat așa, eu una mă simt specială și prind drag de loc. Camera în care noi am stat cazați a fost pentru 2 adulți și un copil și se numește Camera Dublă Deluxe cu vedere la mare (Club). 

Această opțiune de *Preferred Club – vă oferă servicii extra (precum accesoriile gratuite despre care v-am vorbit anterior, cum era geanta pentru plajă, dar și acces la o zonă mai liniștită, intimă cu șezlonguri la piscină, zonă separată cu umbrele și șezlonguri la plajă, acces la un lounge exclusiv tare frumos, intim, care era deschis până mai târziu, pentru a mai servi mâncare, băuturi etc – eu aici am stat și am scris, coboram după ce adormea piciul. 

Conceptul Preferred Club mai include, pe langa cele de mai sus, tablete digitale in camere, o sticlă de vin spumant de bun venit, minibar exclusiv cu băuturi alcoolice și gustari, early check in și/sau late check out gratuit. 

Aici puteți face o simulare de cazare și preț ca să aflați cam cât ar costa pentru voi ca familie.

Aici puteți vedea Dreams Resort and SPA, fostul Riu Helios Paradise, la care noi am fost cazați. Beneficiați de REDUCERE de – 30% intre 08.09 – 30.09!

3. Cum ne-am jucat? Tobogane acvatice pentru copii, spații de joacă, piscine speciale pentru copii, parc și multă veselie și culoare 

Dreams Resort and SPA este genul de hotel potrivit pentru toate vârstele și pasiunile. Eu chiar vi-l recomand atât dacă mergeți în cuplu, dacă mergeți cu cei mici sau chiar și cu bunicii și prietenii. În perioada în care am mers noi (sfârșit de iulie) a fost deloc aglomerat și ne-am putut bucura în voie de toate facilitățile resortului. Există mai multe piscine pe care vi le voi prezenta în fotografiile de mai jos.

Copiii au propriul paradis acvatic. Există o piscină încălzită, pentru bebeluși, cu apă foarte mică, apoi încă o piscină cu diverse atracții și tobogane pentru copii, apoi încă o zonă cu tobogane pentru copii mai mari. Marc s-a super distrat în fiecare zi în aceste locuri, i-a placut tare mult! În plus, puteți sta fix lângă piscinele acestea ca să îi supravegheați, sunt zone special amenajate cu șezlonguri peste tot. Copiii au acces și la club de activități interactive și distractive, iar lângă piscine există chiar și un părculeț, pe uscat, cu leagăne și loc de joacă.

4. Ce-am mâncat? Servicii ultra all inclusive, fără alte costuri adiționale ascunse sau mascate, mâncare pentru toate gusturile, de la mici la mari 

Mâncarea este variată și bună, aveți o mulțime de feluri de mâncare din care să alegeți, chiar și pentru vegetarieni. De asemenea, înghețata e absolut fantastică, zilnic se schimbau sortimentele, recunosc că îmi plouă-n gură cu gândul la ea, și acum când vă scriu. 

Există mai multe restaurante și aveți acces la absolut toate cu rezervare în prealabil pe care o puteți face fie direct la restaurant, fie direct pe telefon, dacă vă descărcați aplicația Dreams. 

5. Plajă cu nisip fin, aproape de hotel, mare curată și lată, cu intrare lină în apă, perfectă pentru copii

Plaja este la 5 minute de mers pe jos față de hotel, nouă ni s-a părut aproape și nu ne-a deranjat această distanță deloc. Marea era curată, fără alge, cu țărmul lat, nisipul fin, iar intrarea șină în apă, numai bună pentru copilași. Deși noi suntem mari iubitori de mare, de data aceasta cred că am petrecut mai mult timp în resort, la piscine, ni s-a părut foarte relaxant. 

6. Relaxare pentru părinți (din plin!) 

Mie această vacanță mi se pare ideală pentru familiile cu copii, datorită faptului că aveți absolut tot ce vă doriți 24/24h, lucruri după care tânjim acasă: mâncare gătită non-stop, relaxare pentru adulți, distracție pentru copii, spații sigure pentru copii, distracție pentru toată familia.

Aici puteți vedea Dreams Resort and SPA, fostul Riu Helios Paradise, la care noi am fost cazați.

Beneficiați de REDUCERE de – 30% intre 08.09 – 30.09!

7. Distracție, spectacole pentru cei mici și cei mari și facilități pentru familiile cu copii 

În fiecare seară existau spectacole cu muzică, dansuri și program de entertainment atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, cu diverse tematici – latino, retro, clasic etc. De asemenea, ziua copiii pot face o mulțime de activități educative și creative alături de animatorii resortului. Unele activități sunt gratuite, pentru altele trebuie achitat un cost suplimentar. Există și personaje de pluș care se plimbă prin resort, alături de care cei mici se pot fotografia. 

8. Restaurante variate cu servire de tip bufet, dar și a la carte, cu mâncăruri delicioase – un alt restaurant în fiecare zi! 

Sunt 5 restaurante la Dreams Resort and SPA dintre care puteți alege.

Restaurantul principal World Cafe, unde se poate servi mic-dejun, prânz și cină, unde găsiți absolut orice preparate, diverse cărnuri, legume în toate felurile preparate, pizza, paste, fructe de mare, burgeri, mai puțin mancare pentru bebelusi. 

 

Restaurantul de la piscină „Poolside Grill Tides”: acesta se află în exteriorul hotelului, lângă piscine, iar noi mergeam ziua aici pentru a servi diverse gustări. Găsiți și aici mâncare caldă, aperitive, gustări, prăjituri, fructe, înghețată. Aici se servesc micul-dejun și prânzul, însă pentru cină e nevoie de rezervare.

 

Restaurantul de pe plajă „Seaside Grill”

Seaside Grill se află lângă plaja hotelului, are vedere superbă la mare și noi am cinat aici într-o seară, la fel, cina este posibilă cu rezervare în prealabil. Ne-a plăcut mult aici meniul a la carte.

Restaurantul a la carte cu specific bulgăresc Sofia Gastro

Delicios și acesta! Vă recomand să încercați experiența cinei aici, nouă ne-a plăcut tare mult să putem gusta și din produsele lor tradiționale, și la fel, aici este nevoie de rezervare pentru cină.

Mai există, de asemenea, un restaurant a la carte Himitsu, cu specific asiatic, cu un design și decor minunate, din păcate nu am ajuns la cină și aici. 

Plus, în cadrul hotelului mai există 6 baruri, unde mereu puteți servi aproape orice băutură doriți sau cocktail, există diversitate și aici. 

9. Nu îți bați capul cu nimic – se ocupă Travel Planner de tot! 

De toată vacanța noastră s-au ocupat cei de la Travel Planner, pe care îi recomand cu mare drag și cărora le mulțumesc și de această dată pentru toată experiența peste așteptări. Vă recomand să rezervați direct prin ei, sunt prețuri mult mai bune decât pe Booking, iar mai ales, în această perioadă sunt oferte foarte mari:de până la 35% la multe hoteluri până la finalul lunii septembrie. 

În plus, la hotelurile din lista de aici primești automat 5% REDUCERE la același hotel (sau la un hotel din același grup de hoteluri) pentru vara viitoare (sezonul 2024), dacă rezervi în perioada Early Booking până pe maximum 31 ianuarie 2024. În lanțul HVD primești un voucher de 30 de euro.

Aici puteți vedea Dreams Resort and SPA, fostul Riu Helios Paradise, la care noi am fost cazați.

Beneficiați de REDUCERE de – 30% intre 08.09 – 30.09!

Aici puteți vedea ofertele LAST MINUTE disponibile în acest moment.

Aici puteți vedea toate hotelurile din portofoliul Travel Planner. 

Aici puteți vedea Colecția Travel Planner. 

10. Pentru că sigur o să mai vii și a doua oară! 

Este al doilea an în care am repetat experiența alături de Travel Planner și vreau să vă spun că sigur revenim și la anul, chiar ne-am simțit minunat, este acel gen de vacanță în care te conectezi foarte mult ca familie, vă puteți și relaxa, pentru că există multe variante de petrecere a timpului pentru cei micuți și mai ales – este acea vacanță din care te întorci încarcat la maximum cu toate bateriile și spunând: la anul venim tot aici!

Aici puteți vedea ofertele LAST MINUTE disponibile în acest moment.

Aici aveți reducere de – 30% intre 08.09 – 30.09 la hotelul Dreams Resort and SPA. 

Sper să vă fie de folos aceste informații și vă doresc vacanțe care să vă rămână în suflet alături de cei dragi! 

 

fb-share-icon0