10 lucruri pe care mama ta nu ți le-a spus niciodată

1. Am plâns când am aflat despre tine. De bucurie, de teamă, de tristețe ca nu sunt îndeajuns de bună pentru tine. Eram un copil pe lume în trup de om mare. Cum să aduc eu pe lume un alt copil? 

2. Știu că nu am fost niciodată o mamă perfectă. Dar am încercat să fiu aproape în fiecare zi.

3. Mi-am dorit să adormi în multe nopți la rând și îmi mușcam limba să nu mă răstesc la tine să dormi odată. După ce adormeai, stăteam și te priveam. Nu m-am înțeles niciodată.

4. Te-am ținut în brațe în timp ce făceam de mâncare, în timp ce eram la baie, în timp ce râdeam și în timp ce plângeam. Te-am ținut în brațe chiar și atunci când mă simțeam cea mai murdară, nespălată și urâtă femeie de pe pământ. Dar eram mama ta, de aceea te-am ținut.

5. Nu am fost pregătită pentru tine. Am citit multe, am încercat, dar tot nu am fost. Mi-ai schimbat întreaga lume, de la început până la final. Și-n greu, dar și în mai bine.

6. Îmi pare rău că m-am certat cu tatăl tău de față cu tine. Tu nu aveai de ce să fii martor unor greutăți de oameni mari.

7. De fiecare dată când m-ai auzit spunând “nu mai pot”, să știi că am mințit. Până să te am pe tine, nici eu nu știam câte poate o mamă.

8. Întotdeauna o să fii pe primul loc pentru mine. Și eu o să fiu după tine. Orice ar fi.

9. De fiecare dată când plângi, se desprinde o parte din inima mea. Și de fiecare dată când te doare ceva, durerea mea e de milioane de ori mai mare.

10. Când ma gândesc la tine, mă gândesc la toată iubirea de care un om poate fi în stare și la toată durerea de care un om poate fi în stare. Nu știu cum aș mai putea fi eu fără tine.

Credit foto: shutterstock.com

fb-share-icon0