Îmbrățișați-vă copiii, mângâiați-i, țineți-i strâns la piept, căci toate acestea se fac mici, pe când ei se fac mari…

Știți ceva?

Eu nu sunt un model de părinte. Nu sunt nici pe departe una dintre cele mai bune mame.
Dar vreau să vă spun ceva și de asta vreau să țineți cont dacă ați venit vreodată pe aici pe la mine, dacă ați simțit la fel ca mine.

Îmbrățișați-vă copiii până nu mai puteți. Încă din prima zi de viață, la o lună, la două, la trei, la nouă. Și continuați și la primul an și la al doilea și la al treilea. Să nu vă fie teamă că se învață cu iubirea. Să nu vă fie că ce zice unul și celălalt. Vouă să vă fie doar de familia voastră, de tine și de copilul tău și de omul tău. Îmbrățișați-vă copiii înainte de somn, la trezire, când îi luați de la grădiniță, atunci când cad, când plâng, când vă lovesc și vă spune că sunteți urâte. Îmbrățișați-vă copiii căci atunci au cea mai mare nevoie și mereu o să o aibă. Până când încep să facă…așa, cam cinci ani. Și ei nu mai vor atât, nu mai simt atât, încep să se mai retragă din brațele tale cerând strângeri, încep să aibă alte orizonturi cu brațele deschise.

Vă rog eu mult, să nu credeți nicio secundă pe pământ că este vreodată de ajuns să tii în brațe de mamă, în brațele tale icoană, un copil. Pentru că dacă la început vei crede că e de ajuns pentru tine, dragă mamă, află că în foarte puțini ani, va începe să fie de ajuns pentru el. Și acolo nu mai ai ce să faci. Cu forța nu poți îmbrățișa. Îți va rămâne să îmbrățișezi cu gândul, cu sufletul durând, cu dorul din tine.

Mângâiați-vă copiii. Oricând. Plângeți în noapte, descărcați-vă, mângâiați-i în somn, pentru voi, dar mângâiați-i treji pentru ei. Să știe și ei cum se face asta cu un om pe care-l iubești de nu mai poți, să facă și ei asta atunci când or să fie mari cu oamenii lor iubiți.

Sărutați-vă copiii. Pe obraji, pe păr, pe nas, pe ochi, pe ceafă, pe spate, pe pumnușorul strâns, pe tălpi. Sunt locurile pe care le veți însemna în cea mai frumoasă declarație de legământ dintre o mamă și un copil. Să nu vă fie rușine. Nu amânați. Să nu amânați vreodată să îmbrățișați, să mângâiați sau să sărutați un copil.
Cu anii, veți începe să cereți voie.
Îmi dai voie să te îmbrățișez?
Te pot săruta, puiule?
Pot să te mângâi pe spate?
Doamne, și cum o să plângeți atunci în voi când o să primiți nu. Nu acum. Mai târziu. Nu știu. Nu vreau, mami.

Chiar dacă voi veți ști că asta nu este o negare a iubirii lor față de voi, ruptura fizică de voi o să doară. Iar când durerea aia vă va lovi fix în pieptul sufletului, știți ce aș vrea eu să nu aveți?
Niciun regret că nu ați făcut-o până atunci îndestul. Îndeajuns. Cât ați simțit.

Mergeți și strângeți-vă copiii la piept.

Credit foto: pexels.com

fb-share-icon0