Zidul dintre mine și copilul meu

Amiază. O criză de furie la jumătatea unei zile frumoase. Mă pierd și nu îl mai înțeleg. Strig și mă întorc.
El plânge și plânge și plânge.
Eu nu înțeleg ce am făcut gresit.

Dar chiar în clipa aceasta greșesc. Greșesc, pentru că mă uit la ce nu am făcut bine sau la ce nu fac eu bine, în loc să mă uit la el, în ochii lui, la ce simte, la ce l-a adus aici. Mi se înfurie inima, lui i se înfurie plânsetul.
Trece o furtună printre noi și apoi îl văd: zidul. E mare, rece și doare. Și se înalță între noi ca o rachetă scoasă din buna-i funcțiune. Atunci mi se face un fel de frică și îmi prind emoțiile cu mâna, pentru că mi-au ajuns deasupra capului. Mă dor ochii, pentru că nu îmi mai vad copilașul de zid. Unde ești? Unde ești?

***

Stă pe mine după ce am spart zidul:

– Ce s-a întâmplat, crezi că îmi poți spune? îl întreb și-l mângâi. -Eram doar obosit, mami, obosit. Dolm. Vreau să dolm cu tine acum . Atât.

Amiază. O liniște. Un copil dormind pe pieptul mamei sale.
**

Trebuie sa căutăm adânc, meticulos, profund în copiii noștri, să vedem ce îi supără, ce le creează furia, izbucnirile. Și ne trezim față în față cu întrebarea asta: unde am greșit eu dacă toată ziua am încercat să fiu bine cu el și față de el sau și mai rău, de ce se poartă așa dacă eu sunt altfel și îngăduitoare, ce nu funcționează între noi?

Bun, când se întâmplă lucrul ăsta, cel mai adesea vei fi acaparată de o MARE furie. O să îți vină să tipi, să arunci, să nu înțelegi, iar toate emoțiile ăstea or să vrea să iasă din tine și nu o să mai știe pe unde. Vezi tu, o să îți inunde ochii, urechile, nările, până și inima, ceea ce va face că tu să nu mai vezi, să nu mai auzi, să nu mai simți aproape nimic.

Cine e copilul ăsta din fata mea și cum s-a transformat așa într-o o milisecundă?
Aș vrea să încerci să faci ceva.
Când în acea milisecundă se ridică zidul ăsta între voi, între tine, mama lui calmă și bună din zorii zilei și el, copilul tău vioi și dulce până acum, întreabă-te ce i s-a întâmplat de fapt. Poate au fost prea multe pentru el. Poate nu a dormit suficient. Poate chiar îi e foarte somn. Poate foame. Poate v-ați jucat, dar nu te-a simțit acolo. Poate a fost ceva la grădiniță ce nu s-a potrivit cu sufletul lui de copil și de care nu ți-a povestit, poate o dorință care a rămas așa, în aer suspendată și de care nu a mai știut nimeni.
Poate tu, poate tatăl lui, poate bunica de care îi e tare dor și nu mai dă pe la el, poate ceva.
Ceva e mereu, crede-mă.

Și aș vrea ca atunci când zidul acela se ridică săgeată între voi, tu să fii și mai puternică decât el. Sari peste el, tabără, lasă-l în jos, prăbușește-l cu mâinile tale.
Ești mamă și poți. Mamele pot să treacă prin ziduri pentru copiii lor. Pot să le prăbușească, să le facă fărâme, Doamne, câte poate o mamă!

Așa că nu ceda și tu fix atunci, fix când cedează și el, îi e atât de greu! Cu mâna pe suflet îți spun că știu că și ție îți este greu.
Dar tu ai minimum de putere să poți face ceva, să poți schimba starea în care te afli. Sunt 90 de secunde în care poți face furia knock-out si te poți duce să îți ridici copilul.
De ce plânge?
De ce se tăvălește?

Pentru fiecare lacrimă, pentru fiecare lovitură, pentru fiecare smucire a sa în criza lui de supărare, mă rog pentru tine, mama dragă.
Mă rog pentru tine ca ție să îți crească puteri peste aripi, curaj peste frunte, răbdare peste tâmple, blândețe pentru rănile ce ți le deschide.

Mamă, știu că poți. Știu că poți să ajungi la copilul tău. Uite, uite zidul ăsta mare cum se înalță între voi. Nu te mai uita la el, lasă-l în jos cu mâna ta. E mai ușor, pentru că dincolo de el tot pe tine te va aștepta, tot pe tine o să te vrea, că să îl liniștești, să îl înțelegi, să îl accepți așa cum e, un pui de om, care nu știe cum să facă față emoțiilor ăstora atât de mari din mânuțele și din înăuntrul lui.

Și peste piatra zidului, ochii lui te vor căuta, chiar dacă mâinile te vor îmbrânci întâia oară și nu te vor vrea, ochii lui îți vor spune de fapt câtă nevoie are de tine. O nevoie sfâșietoare de a fi iubit așa: obosit, epuizat de emoții, cu dorința de a le descărca și a scăpa de ele în siguranță. Cum să o facă dacă tu rămâi pe partea cealaltă a zidului? Nu știe cum.

Nu mai sta, nu mai rămâne dincolo de zid, pentru că tu, mamă, poți să-l faci invizibil
pentru copilul tău.
Așa că acceptă-l când se întoarce, ține-l în brațe când vrea, așteaptă-l să poată să lase emoțiile care l-au făcut să cadă pe podea.

De fiecare dată, se va întâmpla o mare liniște după o criza de furie. În liniștea aceea, spune-mi, vrei să te regreți pe tine sau vrei să-i mângâi fruntea calmă și să ai cea mai mare putere din lume, aceea de a înțelege un copil, pur și simplu așa cum e el, cu furii și cu iubiri?

Foto credit: unsplash.com