Copile, uite-o, ea e mama ta. Omule, uite-o, ea e femeia ta

Și am dat naștere, nu pentru că voiam să-mi demonstrez că pot, ci pentru că aveam nevoie de mai multă iubire și de primit și de dat.

Și am sărutat mâna și ochii copilului meu, nu pentru că îi eram slugă, ci pentru că îl iubeam cu toată ființa mea.

Și am plâns și mi-am iertat omul, nu pentru că asta face o femeie, ci pentru că era tatăl copilului meu.

Și am iubit și n-am mai iubit și am trecut prin mii de dureri.

Și am exagerat și am scris și am găsit mai multe mame care simțeau la fel ca mine. Și m-am bucurat și am urlat și am început să îmi ling rănile și lângă mine erau alte femei, alte mame care făceau la fel. Ce bine era să simt așa. Ce bine era să văd asta. Ce bine era să aud asta.

Și mi-a fost rușine să recunosc că eu nu mi-am dorit un copil. Un păcat strigător la cer, pe umerii mei, mama care spune întruna cât iubește ea de mult.

Dar oare nu conta mai mult ceea ce am simțit după?

Și mi-am pierdut părul, și au venit cicatricile și corpul meu tot nu a mai fost același și m-am înciudat și am dat vina pe sarcină, apoi pe oboseală, apoi pe anii scurși din mine, dar nici unii nu mi-au luat ceva: sufletul.

A rămas în mine femeia, femeia asta care acum e și mamă.

Femeia aceea care bea vin, care dansa în noapte, și acum răsuflă cu părul strâns în coc lângă un suflet de copil.

Femeia aceea frumoasă care într-o noapte s-a uitat în oglindă și nu s-a mai recunoscut. Care s-a simtit îngrozitor de urâtă, fără să știe că toate mamele din lume se simt la un moment dat așa.

Femeia aceea care credea că pe ea nu o va atinge nimic, care credea că nu se poate opri, care lua din viață tot ce îi venea, fără să facă pauze. Mama care a îngenuncheat, care s-a așezat, care s-a oprit în loc.

Sunt încă în mine firimituri vii din femeia de odinioară, încă zâmbesc, încă îmi place să flirtez cu viața, încă simt că mă iubesc și le simt toate acestea abia acum. Acum. Când copilul meu a împlinit vârsta de 4 ani. Nu știu de ce le simt abia acum. Nu știu de ce nu le-am mai simțit demult. Poate am primit mai mult timp, poate copilul a mai crescut și mi-l simt mai aproape de inimă. Sau poate, doar… am învățat să fiu și mamă. Am învățat să fiu și mamă pe lângă femeia care am fost. Am început să accept tot ce nu mai pot fi.

Am început să nu mă mai ascund la suferință și la greu.

Am început să îmi caut prietenele apuse.

Am început să caut la lucrurile care mă făceau fericită, la oamenii care mă făceau așa, la ceea ce îmi aducea bine și dragoste.

Iar eu sunt femeia care iubește dansul.

Eu sunt femeia care iubește vinul și ciocolata și unele clișee, uneori.

Eu sunt femeia care iubește frumosul și poeziile și luna, dar și sălbaticul.

Eu sunt femeia care își așteaptă copilul în prag de ușă în fiecare zi.

Femeia care nu se mai ascunde.

Femeia care își dă voie să simtă ceea ce simte și cât simte.

Că e în regulă să nu pot mereu.

Că e în regulă să nu am timp de toate mereu.

Că e în regulă să greșesc față de copilul meu, față de omul meu, față de prietenii mei, față de mine,

Că e în regulă să îmi vină să îi dau un picior undeva vieții ăsteia, ca apoi să vreau să o apuc cu toate degetele și să o țin strâns.

Vreau să țin strâns de viața asta, pentru că sunt o femeie și-o mamă care încă mai are multe de trăit.

Uite-o, ea e mama ta,
Uite-o copile, și-n ea
Tu vei găsi
Tot ce a lasat ea în tine
Bun
Și vulnerabil
Și puternic.

Uite-o, ea e femeia ta
Uite-o, omule, și-n ea
Tu vei găsi
Picuri de iubire
Urme de regrete
Și forță multă
Și dor de voi

Uite-o, ea e femeia, ea e mama… ta.

Aceste rânduri au pornit din mine după ce am fost fotografiată de Alina Botică, fotograf de portret și boudoir, specializat în fotografia de beauty, glamour, boudoir, maternitate, sesiuni foto mamă și fiică, portret business și personal branding.

Campania din care fac parte fotografiile pe care vi le-am dezvăluit de-a lungul articolului se numește RawYou și vorbește despre frumusețea femeii în forma ei naturală, fără machiaj, fără haine extravagante. Este o campanie despre frumusețea dinăuntru, despre simplitate, vulnerabilitate, acceptare.

Aș spune că este șansa la o ședință foto în care te regăsești și te reconectezi cu tot ceea ce înseamnă femeia din tine.
Alina mi-a transmis în timpul ședinței foto că pot face orice. Așa că am dansat! Da! Mi-am pus o melodie de suflet și am dansat.
Alina m-a lăsat să mă simt liberă, să fug, să zâmbesc, să îmi imaginez, să le aduc în față pe copila, adolescenta, femeia și mama din mine.

Îi mulțumesc prin acest articol pentru că am făcut parte din povestea ei și o recomand cu drag pentru un cadou de suflet, fie pentru voi, fie pentru orice femeie specială cunoașteți. Cum urmează într-o lună ziua mea, chiar mărturisesc că a fost un cadou de suflet pentru mine.

Detalii despre sesiunea foto vă las aici, despre proiectul RawYou, la care am participat cu emoții mari de tot, aici. Pagina de Facebook a Alinei este aici.

Mulțumesc, Alina!

Iar vouă vă mulțumesc în fiecare zi că mă citiți, că mă primiti în viața voastră cu fiecare parte din mine, așa cum este ea. Mulțumesc!

K.