Tatăl copilului meu, cu defecte mii

Aș putea găsi de cele mai multe ori în tine
Defecte mii
Ți-aș pune în cârcă certuri
Și poate nepăsări
Ți-as arunca priviri încât să doară
Și știu că după mi-ar părea puțin de rău.

Aș putea să fiu invidioasă,
Egoistă,
Ranchiunoasă,
Și să îți reproșez câte-n lună și-n stele:
Că ți-ai lăsat lucrurile aici
Și că nu-ți strângi farfuria cu mâncare
Că ai ajuns prea târziu,
Că ai uitat ce ai spus,
Că nu ai sunat acolo,
Că ești prea leneș uneori
Sau de cele mai multe ori.

Aș putea găsi de cele mai multe ori în tine
Defecte mii
Dar știi ce-i al naibii de frumos la tine?
Că ai calitatea asta care le stinge
Le umbrește,
Le taie din rădăcini,
Le spintecă respirația –
Calitatea asta
Care le dă gata pe toate
Ești un tată pe care copilul meu îl iubește până se usucă
Și nu, nu ești un tată
Ești tatăl lui.

Și înc-aș vrea să mai merg la drum cu tine,
Chiar dacă uneori tălpile îmi sângerează de la atâtea pietre în care tot calc
Și încă aș vrea să merg la braț cu tine,
Chiar de uneori mă încurc în mâna ta și parcă ți-as da drumul
Și încă aș vrea să mă iubești numai pe mine
Dar viața asta face ca din doi să se reverse la trei.

Aș putea găsi de cele mai multe ori în tine
Defecte mii
Unele false,
Unele închipuite,
Unele forțate,
Dar la calitatea asta
Ai câștigat-o
Îți zic pe cuvânt
Aici tac mâlc
Aici rămân fără cuvinte,
Pentru că ești tatăl care îl iubește pe copilul ăsta.
Ești tatăl care-l iubește pe copilul meu.
Și îl iubești fără defect.
Îl iubești cu timp, cu drag, cu dor, cu totul.
Cam așa cum ar trebui să fie.

Și câte pier în fața acestui tablou, câte pier, de-ai ști.
Aș putea renunța la o lume întreagă numai ca să vă văd mereu așa.
Ca să vă am mereu așa.

Foto: arhivă personală, azi, în curte la bunicii din Zărnești, Marc și tatăl lui venit de la București să-i facă o surpriză