Și azi te-am certat, copile

E ca un refren
Dintr-o urâtă melodie
Și azi te-am certat, copile,
Și mie nu-mi face bine
Și știu că nici ție nu îți face bine

Și azi te-am certat, copile (…)

E ca un fel de chin
Neîntrerupt
Când eu țip la tine
Și tu nu mă asculți
Și-mi vine să iau pietre și să le pun între noi doi,
Dar eu sunt mama ta
Nu pot lua pietre ca să le pun între noi doi

Așa că stau și te țin cu brațele mele
Și nu mai încerc să îți vorbesc,
Pentru că nu mă auzi
Nu mai încerc să te calmez,
Pentru că nu te liniștești
Și nu mai încerc să îți ofer altceva în schimb,
Pentru că e încă o greșeală în plus.

Te țin pe genunchii mei și în agitația ta privesc la ochii tăi
Îmi imaginez ce e dincolo de ei, ce e dincolo de tine
Ce e în pieptul tău mic:
Atâta răzvrătire,
Atâta rezistență,
Atâta refuz

Și cu ochii mei îți sting ochii
Cu mâinile mele îți mângâi încruntările
Îi pun o capcană furiei tale
Ca să țin în frâu și furia mea.

Și azi te-am certat, copile, –
De-ai ști cât de rău îmi pare-n noapte
Și azi te-am certat, copile,
Dar tot azi eu am văzut ceva în ochii tai
O neliniște de cutremur
Și atunci am înțeles
Că de fapt nu știai cum să ceri ajutorul,
Că de fapt nu știai cum să te adăpostești,
Că de fapt nu știai ce e în tine

Ce supărări, ce dorințe, ce nevoi
Poate de mine,
Poate de tata,
Poate de un lucru mărunt pentru mine,
Dar mare pentru tine.

Și azi te-am certat, copile,
Dar după fiecare ceartă tu-n fiecare noapte
Îmi amintești cumva
De o lege a noastră sfântă:
Mami, știi ce mi-ai zis azi când mă certai?
Ce ți-am zis, copile?
Că mă iubești pe mine, dar nu iubești când mă comport așa
Și când îmi zici asta, în noaptea asta, zău,
Îmi vine să te iau și să te strâng,
Să te sărut pe ochi,
Să-mi pară încă o dată rău,
Să sfârtec o tristețe în mine
Că și azi te-am certat, copile…

Credit foto: pexels.com