Noaptea în care am tăiat cordonul care ne lega

O să doară asta. Mi-e greu să o scriu. Dar în noaptea asta am făcut ceva. Am tăiat cu dinții cordonul care ne lega. Mi-a fost frică să fac asta de când te-am cunoscut. Nu puteam. Nu puteam să îl azvârl, nu puteam să îl rup, darămite să îl tai. M-aș fi făcut bucăți. Bucăți, mii.

Și într-o noapte am simțit-o. Am simțit că te sufoc. Am simțit că mă sufoc, că îți dau prea mult, că te țin de aripi. Te țin de aripi și tu dai din ele, te zvârcolești, tu vrei să zbori și nu e corect. Tu vrei să mergi, să explorezi, să fugi, să atingi, să te uiți la cer. Vrei să fii tu. Tu, dezlipit de mine. Așa că trebuia să fac ceva.

A fost ca un fel de premeditare, pentru că simțeam de câteva zile o dragoste ca niciuna alta, ce nu-mi dădea pace. Îmi venea să plâng, deși eu credeam că așa se îngrijește un copil. Și atunci am văzut că e prea mult.

Pusesem un clopot peste tine, te admiram, te hrăneam, te îngrijeam, dar ce greșeală mare! Rămâneai fără aer acolo, fără direcție și fără zbor. Am ridicat clopotul. Am tăiat cordonul. Am strâns ochii tare și nu am putut nici măcar să țip. Mi-a fost spaimă și durere.

Dar nu a curs sânge. Și nici clopotul nu s-a spart. S-a făcut liniște, o liniște mai adâncă și a urcat pe mine. Tu erai lângă mine și dormeai, la fel de liniștit ca până atunci.
Mi-a spus la ureche: pleacă. Pleacă, poți pleca. Mi-am mișcat picioarele, m-am ridicat. Știam că plec doar în camera cealaltă și atât. Și că mă pot întoarce oricând.

Știam că ceea ce am făcut de fapt nu a fost să ne separăm, ci să încetez să îți fiu geamănă. Pentru că eu îți sunt mamă.

Am tăiat cordonul ombilical care ne lega. Și atunci am simțit faptul cel mai minunat dintre noi: tu aveai loc să zbori, să fii tu, să crești, eu aveam spațiu să fiu liberă, să te privesc din rândul meu.

Nu ne mai leagă o frânghie, copile, dar ce contează? Ne leagă o viață. Ne-am tăiat cordonul care ne lega, asta nu înseamnă că ne-am tăiat iubirea, copile. Da, ea e neatinsă. Perfect neatinsă.

Credit foto: pixabay.com