Mi-e ciudă pe toate mamele

Mi-e ciudă pe toate mamele care se joacă întruna cu puii lor
Și mi-e ciudă pe toate mamele care au răbdare puțin mai multă
Și mi-e ciudă pe mamele care gătesc aproape mereu
Și pe mamele care nu obosesc niciodată
Și pe mamele care își dedică tot timpul copiilor lor
Și pe mamele care nu țipă,
Și pe mamele care nu spun nu atât de des
Și pe mamele cărora nu li se pare greu
Și mi-e ciudă pe toate mamele care fac pentru copilul lor tot
Și mi-e ciudă pe mamele care nu au spus niciodată nimic
Și nu au vorbit despre nimic
Și mi-e ciudă pe mamele care nu au plâns niciodată
Și au fost mai puternice decât lacrimile lor.

Și mi-e ciudă pe mamele acestea și mă gândesc de ce.
Și aici îmi dau răspunsul, pentru că mi-e ciudă pe ele și mă îndoiesc de iubirea pe care i-o port copilului meu.
Înseamnă că nu eu nu îl iubesc așa?
Înseamnă că eu nu îl iubesc atât?
Înseamnă că eu nu îl iubesc cum trebuie?

Și deschid dicționarul.
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa.

Și văd că în el nu scrie nimic despre femeile de mai sus, despre mamele de mai sus.
Ci că mama e doar un nume și atât. Și nu știu dacă să râd sau dacă să plâng.

Pentru că nici măcar în dicționar nu se vorbește despre ce simte o mamă.
Îndoială. Zbatere. Cutremurare. Un suflet încins care nu mai poate să respire, care nu mai poate să vorbească.

Unde să caut, unde se vorbește despre ce simte o mamă?
Și în îndoiala, zbaterea și cutremurarea mea, mă gândesc la copilul meu.
Și apoi văd. Negru pe alb, cu litere îngroșate, în fața ochilor îmi scrie cineva, ceva.
Ți-e ciudă pe toate mamele acestea.
Care nu există.
Pentru că tu nu te simți suficientă pentru copilul tău.
De ce nu te simți suficientă?

Știu că te doare.
Știu exact cum este.
Dar, oare, poți vedea în tine?
De ce nu te simți suficientă?
De ce nu mă simt suficientă?

Și ce voi face ca să nu mă mai simt așa?

Credit foto: pixabay.com