De ce e în stare o mamă?

Oare chiar așa se simte iubirea cea mai mare de pe pământ? Atunci când știi că ai face orice, absolut orice pentru copilul tău?

Îi sărut fruntea caldă și mai stau cu buzele acolo încă puțin. Pe pielea aceea de pe frunte îl simt cel mai copil al meu. Bucățica aceea de piele de pe fruntea lui o simt că s-a rupt cu drag din mine, ca să-mi ducă mai departe fericirile, viața, copilăria, ceva din mine care nu a mai avut timp să se bucure mai mult.

Și stau așa, cu buzele mele reci pe fruntea lui caldă și mă gândesc că pentru copilul ăsta, zău, aș urca un munte cu unghiile înfipte. M-aș lupta cu mâinile libere cu un animal de două ori mai mare decât mine. Aș părăsi pe orișicine. Aș merge pe jos până mi s-ar tăia picioarele de durere. Nu știu cum să exprim ceea ce aș putea face, dar în mintea mea de mamă așa sună toate.

Oare așa simte orice mamă față de copilul ei? Oare așa se simte iubirea cea mai mare de pe pământ?

Cu buzele mele reci pe fruntea lui caldă și transpirată simt câtă iubire din mine coboară în omulețul ăsta mic și mai simt câtă iubire din el poate urca în mine. Toată iubirea asta trece prin pielea lui fierbinte și pătrunde în buzele mele reci, trece de epidermă, de țesuturi, de oase, de sânge, ajunge până la inimă.

Atunci când ai un copil, știi că ai face tot. Tot ce e uman și inuman. Tot ce e posibil și imposibil.

Știți de ce vă scriu toate acestea? Acum ceva vreme, puiul meu de om a trecut printr-o problemă de sănătate, s-a ameliorat între timp, dar atunci, în zilele acelea când trecea prin durere, era în mine o dorință și un foc cum nu am simțit niciodată. Nu mai conta nimic pentru mine. Știam că pot să înving timp, oameni, chiar și viața însăși, încât el să fie bine.

Ce forța ne poate cuprinde pe noi, mamele, în iubirea noastră.

Nu aș fi crezut vreodată să am atâta forță în mâinile mele, în buzele mele reci.
Nu aș fi crezut să pot să îmi țin lacrimile să nu cadă pe fața mea, ci înăuntru-mi și să zâmbesc încât să nu îi fie mai greu lui, văzându-mă tristă.

Nu aș fi crezut că mama e în stare să plece goală dintr-o casă, doar ținându-și copilul în brațe.

Nu aș fi crezut de ce în stare o mamă, până să o trăiesc chiar eu însămi iubirea asta.

Pentru că datorită ei te transformi, te ridici la cerurile în care nu credeai, te cobori în iadurile pe care nu știai că le păstrezi în tine și mereu, mereu, ieși întreagă de peste tot.

Pentru copilul tău, te faci mai bună, mai luptătoare, mai presus decât orice.
Pentru copilul tău, te faci cruce, te faci pământ, te faci piele de mamă.

Pentru copilul tău, ești în stare de orice. Și nu, nu ai fi crezut niciodată asta. Că vei duce orice pentru el până la capăt, că vei merge oriunde pentru el, că vei schimba orice e necesar pentru el.

Știi de ce? Pentru că e înăuntrul tău copilul ăsta, de acolo a venit, te-a luat de capul sufletului și te-a scos afară, la lumină.

Știi de ce? Pentru că pe fruntea lui buzele tale reci se încălzesc imediat.

Pentru că asta face iubirea pentru un copil dintr-o mamă.
Face din buze reci, calde să fie.

Credit foto: unsplash.com