Copilul meu mic cu emoții mari

M-a întrebat cineva odată ce aș face dacă Marc ar citi cândva tot ce am scris eu aici. Despre mine, despre el, despre tatăl lui, despre noi. Despre cât am plâns, despre părțile mai urate din mine, despre greul ce mi-a fost.

Ce ai face dacă copilul tău ar citi despre tine atat de deschisă, cu emoțiile în nefrâu?
M-aș bucura dacă copilul meu simte să o facă, să citească, să afle, să cunoască. Să mă știe exact așa cum am fost. Nu prea bună uneori, cu imperfecțiuni de pe toate părțile, cu urletele mele nestăpânite la timp, cu plânsetele în noapte, cu dezamăgirea impregnată pe față.

Asta a fost mama lui cândva și asta a simțit. Dar mama asta a simțit și fericire alături de el, ba chiar multă de tot și împlinire și recunoștință și extaz.
Mama lui a simțit toate acestea. Așa că da, nu îmi va fi rușine să îmi cunoască emoțiile. De ce mi-ar fi rușine? Sau cum și le va cunoaște pe ale sale dacă eu nu mă dezbrac și nu las masca jos în fața propriului meu copil? Cum?

Am plâns în fața lui și i-am spus ce mă doare, încercând să nu îi dau suferința mea, pentru că am știut că ei, copiii, sunt sevele vieții noastre, ne iau tot. Tot din suflet.
Am avut regrete și i le-am împărtășit.
Am fost dezamăgită și i-am explicat pe întelesul lui, de ce.
Am simțit furie și i-am descris-o.

Uite, mama, știi când tu țipi tare și nici măcar nu vrei ca eu să te mai îmbrățișez? Știi când lovești cu mâinile și cu picioarele și mă împingi? Asta e furia, e greu să o controlăm, dar putem avea grijă de ea. Putem să o facem mică, mititică, până când pleacă de la noi.

Am simțit fericire și i-am spus că e minunea mea, că îl iubesc până la cer și dincolo de el, iar el mă întreba cât ma iubești mama? Atât, atât sau atât și spațiul mânuțelor sale se mărea, iar eu nu știam cum să îi arăt, pentru că iubirea pentru un copil nu încape între doua brațe de om.

Iubirea pentru un copil vine ca un bulgăre de emoții încă din pântec și intră în uter ca acolo să dea viață unui sens nou, sensul mamei care îl va naște.
Emoțiile mele au fost de multe ori emoțiile lui, iar emoțiile lui au fost ale mele, pentru că suntem strânși pe viață prin cordonul ăla ombilical care a făcut să ne întâlnim, pui de om.

Așa că astăzi vreau să vă vorbesc despre emoțiile copiilor noștri, despre cum să le vorbim despre ele, despre cum să îi ascultăm când ei le simt.

Nu știu dacă voi știați, dar eu foarte târziu am aflat că un copilaș furios nici măcar nu înțelege ce i se întâmplă, asta pentru că partea rațională a creierului rău, cortexul lui prefrontal nu este îndeajuns dezvoltat, iar asta înseamnă că acești copilași ai noștri nu sunt pregătiți din punct de vedere emoțional să se autocontroleze.

Uneori ne este nouă greu, oamenilor ăștia mari să ne controlam, să ne depășim fricile, să ne liniștim și vrem ca toate acestea să se întâmple într-o minte și într-o inimă de copil? E greu, știu, dar noi suntem puțin mai mari decât ei și trebuie să le fim acolo, să îi luăm de mână și să îi ducem pe drumul care trebuie, pe drumul în care să se simtă înțelesi, protejați, iubiti.

Un copil e liniște, e și furtună. Și noi trebuie să știm cum să ne bucurăm de asta. E datoria noastră de părinți. La fel cum nu ne putem lipsi nici de liniște, nici de furtună, așa trebuie să facem și față de el. Să știm când să ne luăm fiecare parte pe care el ne-o oferă.

Vorbește-i despre emoțiile tale

În tine să le vadă pe toate, să-i fii cea mai buna reprezentare a lor și să nu îți fie teamă să îi vorbești despre ele sau mai rău, să te ascunzi de copilul tău.
Mă bucur că ai făcut asta.
Sunt tristă, pentru că…
Acum mă simt furioasă, simt să plec de aici. Îmi pare rău, copil al meu.

Spune-le întotdeauna pe nume

Fericire
Tristețe
Regret
Dezamăgire
Furie
Frică
Încredere
Spune-i că unele sunt bune, altele mai puțin bune, dar că toate sunt ale noastre, nu avem cum să nu le avem pe toate oricât ne-am dori, dar avem cum să le controlăm, cum să le facem față.

Ce să fac în fata emoțiilor copilului meu?

  • Să empatizezi cu el.
  • Să i le confirmi.
  • Să îi spui că și tu ai simțit la fel când ai fost în locul lui.
  • Să îi oferi spatiu să și le manifeste. Dacă nu vrea sa te ia în brațe atunci când plânge tare și e foarte furios, adu-ți aminte că nu e intenționat, că nu e despre tine, că nu e personal, ci pur și simplu nu știe cum să se descurce.
  • Nu îi întrerupe emoția, nu i-o amplifica, nu fi indiferent la ea, fii pur și simplu în preajmă pentru momentul când are nevoie să fie din nou în brațele tale.

Ce să nu fac în fața emoțiilor copilului meu?

  • Să nu i le micșorezi: Nu mai țipa, vorbește mai încet. / Lasă că trece, nu s-a întâmplat nimic. / Liniștește-te odată! / Nu mai plânge, ești copil mare. / Hai tu mama, că nu e nimic.
  • Să nu i le negi, pentru că în acest fel îi spui că emoțiile lui nu există, iar orice ființă trăiește și se dezvoltă și prin emoțiile sale.
  • Să nu îl pedepsești NICIODATĂ, sub nicio formă, pe copilul tău pentru emoțiile sale.
  • Nu îl critica și nu îi reproșa emoțiile.

Să nu te înfurii în cazul unor emoții negative

Când el este atacat de furie, de cele mai multe ori devin și eu atacată. Cu terapie, cu mult scris, încă repar la mine acest defect. Vă spun despre asta, pentru că vreau să vă amintesc că nu sunteți singurele care o simt.
Am învățat în timp că furia mea mare în răspuns la furia lui mică de fiecare dată a înrăutățit lucrurile și m-a îndepărtat de copilul meu. Mai rău de atat, nu m-a lăsat să îi văd emoția complet și să nu știu cum să îi fac față, pentru că eram ocupată să mă pun pe mine pe primul loc și pe emoțiile mele. Am greșit.

Să nu fi indiferent

De fiecare dată când copilul meu plânge, încerc să îmi amintesc dățile în care m-am închis undeva să plâng și am fost singură. Sau dățile în care m-am confesat cuiva și nu mi s-a răspuns nicicum.

Fii prezentă, dragă mamă
Prinde-i emoția.
E libertatea de care aveai nevoie ca să-ți găsești calea. Mergi întotdeauna în spatele emoțiilor copilului tău. Prinde-le în brațe, acceptă-le, ai grijă de ele.

Cum ne învățăm copiii despre emoții?

Prin noi înșine – prin simplul fapt de a fi și de a ne exprima, de a le fi prim model, prima sursă de acces la lume, noutate și descoperire.
Prin jocuri care ne ajută să le facem cunoscute emoțiile – aici sunt numeroase variante!
Nu este nevoie de mari investiții din partea voastră, puteți aduce laolaltă multe animăluțe de pluș și fiecare să manifeste o emoție, folosind mimica voastră ca joc.
Priviți-vă copilul.
O să vă uimească fața copilașului, ochii, gura, care se vor bucura, mira și întrista odată cu voi. Copiii au o capacitate extraordinară de a simți stările din orice, chiar și dintr-o jucărie!

Desenați-i stările prin emoticonuri și colorați-le împreună sau asociați-le cu anumite culori- roșu cu furie, dezgust cu verde, albastru cu tristețe, multicolor pentru bucurie.

Apelați la jocuri sau cartonașe create special pentru învățarea și exersarea emoțiilor.
Noi vă recomandăm aceste joculețe, ne plac tare mult și sunt potrivite chiar și de la vârsta de doi anișori, deși ele sunt recomandate de la 3, respectiv 4 ani.

Căsuța cu emoții conține 40 de cartonașe cu poezii despre emoții, 10 dintre ele descriu emoțiile, iar 30 de cartonase prezintă situații în care personajele simt aceste emoții. Totodată, vine însoțită de un caiețel cu fișe de colorat și de activități care vă dă idei despre cum puteți folosi acest joc. Nouă ne-a plăcut cel mai mult acest joc, pentru că poezioarele sunt amuzante, prind la copii, iar Marc chiar a stat să i le citesc pe toate dintr-odată. Ilustrațiile sunt prietenoase și reflectă emoțiile descrise.

Cutiuța cu emoții jucăușe vine in sprijinul dezvoltării inteligenței emoționale prin: 8 cartonașe cu membrii familiei, 8 mini cartonașe cu expresii emoționale, un set de cărți de joc ce surprinde comportamente pozitive și negative și emoțiile pe care le stârnesc acestea.

Le puteți vedea pe Jucării-vorbarețe.ro – Colecția Jucării Vorbărețe, un magazin online cu multe resurse importante atât pentru specialiști logopezi, terapeuți, psihologi, profesori, dar și pentru copii și părinți. Vă rog să vă uitați puțin la ei pe site, aici, și să vedeți câte domenii accesează în dezvoltarea și educația copilașilor: inteligenta emoțională, dezvoltarea limbajului prin jocuri și cărți special create pentru copilași, jocuri pentru corectarea pronunției, materiale logopedice, dezvoltarea atenției și a memoriei, povești și caiete de colorat, cărți cu poezii, ghicitori, corectarea vorbirii, povesti terapeutice.

Logopedul Laura Hărdălău, mama Jucăriilor Vorbărețe, ne povestește:
În primul an ca logoped am căutat materiale logopedice pe care să le folosesc în cabinetul de logopedie cu copiii. Nu am găsit decât puține și acelea doar cărți teoretice cu puține informații practice.

Am început să-mi confecționez eu materiale logopedice, am început să-mi notez strategiile care funcționau în corectarea sunetelor. Încercam să-mi notez jocurile logopedice care erau amuzante și funcționau la mai mulți copii. Toate aceste informații din activitatea mea practică le-am pus într-o carte “Logopedie prin jocuri și exerciții”.

După succesul primei cărți au urmat alte cărți, jocuri logopedice dar și cărți și jocuri pentru dezvoltarea emoțională a copiilor.
Denumirea Jucării Vorbărețe este un joc de cuvinte, ce simbolizează o colecție de materiale care ajută copilul să-și corecteze vorbirea.

Încet, încet am început să selectăm și să recomandăm materiale educative valoroase de la alți logopezi, psihologi și edituri.

În încheiere, va reamintesc:

Un copil e un pumn strâns, plin de emoții. Zi de zi el vine lângă tine, mama lui, și se deschide. El are curajul să se răsfire și să se dezvăluie în fața ta. Nu lăsa aceste emoții să-ți scape în chiuveta cu vase sau să se amestece în hârtiile la care muncești sau în mintea-ți plină.

Tu, mamă dragă, ai grijă de înăuntrul fărâmei desprinsă din tine.