Cine știe ce e într-o mamă? Nicio altă mamă, niciun alt om pe pământ

Au văzut-o pe stradă. Țipa la copilul ei.O greșeală. I-au spus că e groaznică.

Dar a fost de ajuns momentul ăla de slăbiciune, ca să anuleze toate încercările ei de a face față, de a fi mamă, de a fi zi de zi mai mult pentru altcineva și mai puțin pentru ea, pentru că așa simțea că trebuie. Ea le-ar fi spus, le-ar fi strigat adevărul, dar apoi i-a fost rușine de gândul ei. Cum să le spună? Ar fi ridicat-o pe o cruce și i-ar fi bătut cuie în inimă. Pentru că asta fac uneori celelalte mame, ceilalți oameni.

Știți ce ar fi vrut să le spună? Că de trei ani de când e mamă, a înviat de trei ori și a murit tot de atâtea ori. Dar ei îi era rușine de ultima parte a poveștii, la fel cum îi era rușine de cum au prins-o în ziua aceea cu strigătul ieșind de undeva, de dincolo de ea.

Povestea mea și-a ta și-a ei e că, de fapt, niciuna dintre noi nu știe ce e în sufletul celeilalte așa că scriu acest manifest pentru noi -femei, mame sau cum vreți să ne numim.

***

I-au zis femeie. I-au conturat șoldurile. I-au lăsat parul despletit și au strâns-o în brațe. I-au desenat pe piele cicatrici sub buric și vergeturi pe coapse.

Au iubit-o și i-au scris scrisori. Au lăsat-o să plece. I-au zis femeie.

Au privit-o și au vorbit despre ea. Și-au imaginat ce o fi în sufletul ei și au știut că nu au cum să stea nici măcar o zi acolo. Pentru că nu ar putea, nu ar fi în stare.

Pentru că în sufletul unei femei e mare înghesuială.
Niște parfum de femeie.
Rămășițe dintr-o copilă frumoasă.
Războiul unei mame.
Copiii ei care-i umplu și dau pe afară în sufletul ăla.

Și tot din ea, fiecare partitură, fiecare mecanism încercând să meargă, să funcționeze, să potrivească marea operă a vieții sale- maternitatea.

Când vei fi în sufletul ei, atunci, te rog, să spui ceva.
Când vei avea fix viața ei, atunci, te rog, să îți permiți orice drept.

Până atunci, te rog, vezi-ți de sufletul tău.

Photo credit: Huanita Kiss Photography
Outfit by Evoque