Când ați fost ultima oară bine, voi, mama și tata?

Am citit acum câteva zile ceva ce mi-a mișcat inima. Zicea așa: nu ne-am despărțit pentru că nu ne-am mai iubit, ci pentru că nu ne-am mai suportat unul pe celalalt.
Și am citit iar. Si încă o dată. Nu ne-am despărțit pentru că nu ne iubeam.
Și m-am gândit dacă îl mai iubesc.

Și m-am gândit la ce se întâmplă, la ce a avut loc între noi, un accident mediocru, pe lângă care ai trece fără ca măcar să îți ridici privirea din pământ.

Între noi s-a întâmplat imaturitatea cu care amândoi am rodit un copil, apoi curajul de a-l aduce pe lume și greul ce-a venit. Țin minte că mi-a spus că va fi alături de mine orice decizie aș lua, un clișeu al iubirii pe care nu mulți l-ar fi urmat. Și mie mi-a fost de ajuns, căci simțeam că lângă el puteam să fug la aceeași distanță de umăr, pas la pas, sudoare pe sudoare. Dar nu am alergat amândoi de mână și aici m-am înșelat. Nu ai cum să alergi mână în mână când brațele-ți sunt ocupate să ții un copil, să îl săruți, să îl crești, să îl speli, să-i îngrijești bontul, să îl accepți. Să îl accepți și să accepți că totul s-a schimbat. Tu, tatăl lui, casa, lumea, prietenii, familia.

Și culmea e că amandoi încercați să faceți tot ce puteți, tot ce ține de voi, dar nu ajungeți la același punct al săgeții. Tu ai copilul, ai casa, ai dorințele tale puse pe stop, iar el are munca și când mai rămâne timp, câte puțin din voi. Și tu te frustrezi, pentru că ai impresia că el are mai mult timp decât tine, că lui poate nu îi pasă, că el trage de timp, că el nu face zece lucruri în același timp și că el… vezi tu, el nu se simte un tată rău.

Dar poate nu ai de unde să știi tot adevarul și sigur nu ai cum să îl știi, e doar ceea ce vezi la suprafață, ceea ce vede furia ta, singuratatea în care ai ajuns, distanța de el, deși stați cameră lângă cameră.
Poate și el se simte un tată pe neajuns, pentru că nu stă cu voi cât și-ar dori, pentru că nu știe, pentru ca și pentru el toate s-au schimbat. Și mai ales tu. Tu te-ai schimbat. Te vede acum răvășită, neînțeleasă, epuizată. Și te vede mai ales supărată și furioasă pe el și nu înțelege de ce. Îi aduc tot, fac bani pentru ei, ce nu e bine?

Și tu i-ai urla atâtea, dar nu poți și plângi pe muțește. Aduni în tine în loc să vorbiți, iar atunci cand vorbiți nu îi spui de fapt ce simți, ce iubești la el, ce ți-e dor la el, ci îi amintești doar ce e rău și schimbat. Crede-mă, și el știe că s-a schimbat. Și el știe că nu mai sunteți la fel.

Cred că dincolo de cine face mai multe, de cine greșește mai mult, e vorba de scopul vostru. Aveți același scop, fericirea copilului vostru. Și unde greșiți amândoi e în faptul că nu înțelegeți, nu vedeți, nu știți că dacă voi sunteți bine și fiecare cu sine însuși și împreună, copilul vostru e la fel. În goana asta de a încerca să faceți cât mai multe pentru fericirea lui, dați cu piciorul rădăcinii acestei fericiri: binele vostru. Cand ati fost ultima oară bine, voi, mama și tata?
Știu.

O să îmi spuneți că nu ați fost, pentru că nu v-ați gândit la asta, pentru că nu vă trebuia, pentru că era mai important copilul vostru. Dar el vă privește? El vă aude? El vede în voi ce e o familie? Vede la voi cum vă îmbrățișați? Vede la voi cum vă alintați? Vede la voi o mângâiere? Aude la voi cuvinte care îl fac să zâmbească? Și nu pentru el toate acestea, nu, ci voi, între voi, pentru voi.

Cum vă vede pe voi copilul vostru? Știe că sunteți uniți? Sau știe că ați face orice pentru el, dar ați devenit dușmani? Pentru că asta devin doi oameni care nu se mai suportă, deși se iubesc: dușmani.
Asta devin doi oameni care nu se mai suportă: colegi de apartament, nu iubiți.
Asta devin doi oameni care nu se mai suportă: chipuri cu măști.
Asta devin doi oameni care nu se mai suportă: el și tu, niciodată voi.

Asta devin: o nefamilie. Părinte fiecare, iubind separat același copil care ar fi fericit tare de tot dacă s-ar înveli în iubirea voastră laolaltă.
Cât costă prețul fericirii voastre?
O ceartă? O despărțire? O pierdere completă a tot ce ați avut până acum?
Gândiți-vă la asta și nu mai stați. Fiți fericiți împreună.

Credit foto: Shutterstock.com