Nu mai aștepta nimic de la copilul tău, iubește-l așa cum e: neîndemânatic, firav, neștiutor (P)

Oare de ce așteptăm mereu ceva de la copiii noștri?

Așteptăm să se nască.
Așteptăm să îi aducem acasă.
Așteptăm să ridice căpșorul.
Așteptăm să apuce.
Așteptăm să stea în fundulet.
Așteptăm să nu mai mănânce pasat.
Așteptăm să arate cu degetul
Așteptăm să se înalțe.
Așteptăm să le crească primul dințișor.
Așteptăm să meargă de-a bușilea.
Așteptăm să meargă pe piciorușele sale.
Așteptăm să spună mama.
Așteptăm să lege cuvinte.
Așteptăm să meargă la grădiniță.
Așteptăm să crească.

Așteptăm mereu să se întâmple ceva.

De ce? De ce suntem făcute parcă dintr-un aluat care nu vrea și nu vrea și se încăpățânează să nu stea la dospire? De ce ne grăbim atât când vine vorba de copiii noștri? Parcă am vrea să le facă pe toate dacă se poate.
Când se plictisesc, ni se pare că ceva nu am făcut bine. Dar plictiseala e și ea bună, căci dă naștere la imaginație și creativitate și idei formidabile.

Când sunt triști, ne băgăm cu forța în sufletul lor și nu îi lăsăm să simtă complet tristețea, căci parcă ne simțim noi însele triste și iarăși credem că undeva am făcut ceva greșit.

Când sunt firavi și mai cad, mai se julesc, îi dojenim și uităm că și noi am trecut prin asta.
Când le cade o cană din mână sau dau ceva pe jos sau strică fără intenție, sărim cu gura pe ei de multe ori și uităm să ne punem frâu, căci așa e un copil și e normal să fie așa.
Neștiutor, temător, firav, slăbuț, neîndemânatic.

Toate acestea râcâie în noi la cum eram noi mici și vor apăsa de fiecare dată, scoțând la iveală unde ne-a durut mai mult în copilărie.

De asta facem lucrurile acestea față de copiii noștri. Dar noi, adulții, avem însă în mâinile noastre puternice controlul. Copiii noștri nu îl au.

Noi putem să așteptăm cu răbdare, cu blândețe și cu empatie.
Ei nu pot. Nu este că nu vor, pur și simplu chiar nu pot, pentru că nu știu cum, pentru că sunt prea mici, pentru că sunt copii.
Și pentru că de aceea ne au pe noi.

De ce așteptăm mereu de la ei să tragă apa la veceu, să își pună farfuria în chiuvetă după ce au mâncat, să își strângă jucăriile, să își aranjeze hainele, să se grăbească odată?
Nu zic că este ceva greșit să cerem de la ei și să prezentăm aceste reguli, însă de multe ori noi le exprimăm față de ei la repezeală.
Fă și tu aia.
De ce nu ai făcut aia?
Strângeți aia.
Când zic noi, mă refer în primul rând la mine. Poate voi nu le faceți și nu spuneți așa, eu recunosc că am spus și că fac așa.
De aceea și scriu despre asta.
Pentru că îmi e ciudă că mereu aștept de la el ceva, iar asta am văzut adeseori la mine și în procesul de învățare al lui Marc.

Mă gândeam zilele trecute că el cunoaște literele și mă întrebam oare când va citi, deși eu nu am făcut niciun demers în acest sens. Prin urmare, iar aștept să se întâmple ceva în legătură cu copilul meu.
Așa că aș vrea să îmi propun să îi ofer timp.
Să nu mă mai aștept să facă ceva, să se petreacă încă o schimbare în legătură cu el.
Să îi ofer spațiu.
Să îi ofer libertate de exprimare.
Sa îi ofer răbdare, căci despre asta e vorba în fond.

Am primit acum vreo lună sa testăm o jucărie despre care eu cred sincer că nu ar trebui să lipsească din casa unui copilaș și o să vă spun de ce.

Când am primit jucăria asta, am zis, wow, o să învețe acum de toate. Și animale și să citească și câte și mai câte. După care am testat pe viu, ca să zic așa, jucăria, și am observat de la distanță cum a reacționat Marc, cum am reacționat eu față de învățarea sa și cred că a fost pentru prima dată când nu am mai așteptat nimic de la copilul meu. Când ceva dinăuntrul meu a spus STOP, lasă-l să se bucure de jucării, de cărți, nu mai aștepta nimic. Dacă nu o să învețe nimic, aia e. Vei găsi și veți găsi timp și pentru asta.

A fost pentru prima dată când nu mi-a mai păsat să învețe ceva, să se aleagă cu ceva, să nu se simtă plictisit.

Da, jucăria într-adevăr a făcut toate acestea pentru el, l-a învățat, l-a acaparat total, este tipul acela de jucărie interactivă, care îi captivează pe copii, mai ales că cineva vorbește ÎNCONTINUU cu ei! Ce mai, visul oricărui pitic!
Dar eu m-am bucurat că a fost printre puținele dați cand nu mi-a mai păsat să urmăresc procesul acela educativ care îmi stătea mie pe creieri (pitici, ce să mai!), când l-am încurajat să se joace liber. Nu mi-a păsat ce va învăța după ce se va juca cu aceste cărticele de la Răspundel Istețel, însă efectul acestor cărți este într-adevăr wow. Marc a învățat de unul singur foarte, foarte multe, mi le spune aproape în fiecare zi, petrece mult timp cu aceste cărți și chiar le recomand din inimă oricărui părinte. Și le recomand pentru joaca liberă, pentru învățare, pentru cadou și orice vreți voi. Nu le gândiți (dacă nu vreți!) ca pe niște enciclopedii, ele au un rol mult mai profund decât cel educativ.

Copilul observă, judecă singur, compară, ascultă (repet, ascuuultă mult!), răspunde, interacționează, își dezvoltă limbajul, are acces la o multitudine de activități și informații din toate domeniile (și din cele ce îl pasionează, să știți!), și nu în ultimul rând, participă activ la o un tip de joc care îl cucerește pe loc printr-o singură carte și un creion. De atât e nevoie doar. Stiu că le laud mult, dar când îl văd pe ăsta mic așa încântat de un produs, chiar merg pe ceea ce simte el până în panzele albe. Așa că mă bazez aici nu doar pe ceea ce eu cred, ci mai ales pe cum au fost aceste jucării – cărți educative pentru Marc.
Pentru că am încredere tare în aceste produse, vreau să vă fac în continuare o recenzie și o prezentare onestă, este strict experiența noastră, sper să vă fie de folos și să vă inspire când veți avea nevoie.

Ce este Răspundel Istețel?

Răspundel Istețel este un concept educațional unic, care îi ajută pe copii într-un mod distractiv  să acumuleze o mulțime de informații interesante și utile într-un mod dinamic și interactiv. Practic, ca să înțelegeți mai bine, este vorba despre o carte cartonată, super rezistentă (sunt mai multe cărți, dar inițial veți începe cu una, de exemplu, ca să vedeți dacă vă place, etc), însoțită de un „creion” digital care „citește” orice informație, adică orice imagine din carte, acolo unde îi este pus vârful. Pui creionul pe pasăre, îți spune ce e, de unde e, ce mănâncă. Pui creionul pe leopard, scoate sunetul leopardului. Pui creionul pe Scufița Roșie, începe să îți spună povestea ei.

Totul are o logică, nu vă speriați, în partea de jos a fiecărei cărți aveți iconițe care odată apăsate cu același creion de care v-am povestit, veți alege: Pornire, Oprire, Denumire obiecte/animale/ vehicule/ corp etc, în funcție de cartea pe care o aveți voi, Informații detaliate despre fiecare, Sunete, Povești, Traducere în engleză, etc.

Este un sistem foarte ușor de folosit, orice copil de 2-3 ani + va înțelege foarte ușor și rapid cum funcționează cartea și creionul.  Deși eu o recomand chiar de la 18 luni (sub supraveghere), să fiu sinceră, când cei mici încep să spună primele cuvinte, e minunată! Creionul are o formă care le permite mânuțelor să îl apuce cu ușurință și să îl țină și cei mici sunt super încântați să plimbe creionul oriunde pe pagina cartonată și rezistentă și creionul să îi spună ORICE! Ca să le spunem pe nume de acum înainte, cartea se numește Răspundel Istețel (exact, pentru că e mega isteață și știe de toate!), iar creionul alb simpatic se numește Albi (Marc al meu îi spune tot Istețel 🙂 ).

Pentru ce vârstă se adresează aceste cărți?

Pentru toți copiii cu vârste fragede (2 ani +), pentru toți preșcolarii (3+), pentru școlari (7+), pentru părinți și aduți (2-99 ani)

😊

Despre ce sunt cărțile Răspundel Istețel?

Iată din câte domenii puteți alege! În prezent puteți alege din 16 cărți și 2 jocuri.

  1. Intru în joc, învăț pe loc– învățați numere, litere, culori, forme, legume, fructe, meserii, personaje din povești clasice, anotimpuri, lucruri de bază despre lumea care ne înconjoară. – Vârstă 3-7 ani, peste 2.200 de sunete și texte explicative.                                                                                                
  2. Lumea Animalelor– întâlniți animale din toate colțurile lumii și aflați informații detaliate despre ele, dar și sunetele reale pe care le fac.- Vârstă 5-12 ani, peste 900 de sunete și texte explicative.
  3. Atlasul lumii– descoperiti frumusețile Planetei noastre și învățați toate continentele și oceanele lumii, numele țărilor și ale capitalelor acestora, atracțiile regiunilor respective.- Vârstă 6-12 ani, peste 900 de sunete și texte explicative.
  4. Corpul uman– Ghid detaliat și interactiv pentru corpul uman, învățați despre corpul uman, țesuturi, mușchi și despre cum funcționează organele noastre.- Vârstă 5-12 ani, peste 2.000 de sunete și texte explicative.
  5. Engleză și joc, în același loc– învățați limba engleză cu vorbitori nativi!- Vârstă 5-12 ani, peste 2.200 de sunete și texte explicative.
  6. Dicționar interactiv Englez-Român– Cu ajutorul acestei cărți, copiii vor putea descoperi cuvinte și propoziții de bază în limba engleză într-un mod interactiv și distractiv. Dicționarul conține peste 1 000 de cuvinte în limba engleză cu poze și traducerea acestora în limba română. Vârstă: 6-12 ani, peste 5000 de sunete și texte
  7. Lumea mea– învățați despre Viața în oraș sau la țară, excursii la munte sau pe malul unui râu, o incursiune într-un castel de poveste sau o vizită la circ!- Vârstă: 3 ani-12 ani, peste 2.000 de sunete și texte explicative.
  8. Mijloace de transport– mergi pe străzile orașului, cunoaște munca salvatorilor, descoperă aeroportul, privește șantierul, condu tractorul prin fermă, vizitează gara sau călătorește în port. Nu numai că vei cunoaște o mulțime de persoane interesante, dar și numeroase mijloace de transport și mașini. Vârstă: 3 ani-12 ani, peste 2.000 de sunete și texte explicative.
  9. Călătorie în Univers– aruncă o privire asupra acestei călătorii împreună cu ghizii – Profesorul Pulsaro, Maria, Toma, câinele Einstein și pisica Eris te vor ghida prin această carte despre spațiu, din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Vârstă: 6-12 ani , peste 2.600 de sunete și texte explicative.
  10. Activități zilnice– Carte practică de călătorie: 15 × 15 cm. Petreceți o zi împreuna cu frații Iulia și Ionuț, dar și cu prietenii lor de nădejde, cățelul Max și pisica Mina. Treziți-vă împreună, spălați-vă pe dinți, mâncati ceva bun la prânz, jucați-vă și cântati! Fiecare activitate zilnică este însoțită de un cântec distractiv! Vârstă: 2-6 ani, peste 400 de sunete și versuri.
  11. Animale domestice– Carte practică de călătorie: 15 × 15 cm. Fă cunoștință cu un câine, o gâsca sau un măgar. Știi ce manânca animalele domestice, ce sunete scot sau cum se numesc căsuțele lor? Știi cum se numesc puii animalelor domestice? Vârstă:2-6 ani, peste 400 de sunete și versuri.
  12. Cu ce ne deplasăm?– Carte practică de călătorie: 15 × 15 cm. Ce se mișcă în jurul nostru pe stradă, în aer sau pe apă? Această carte este destinată copiilor mici și prezintă mijloacele de transport nu numai prin texte, ci și prin poezii minunate și sunetele interesante ale vehiculelor. În plus, vor afla lucruri noi despre mediul înconjurător, despre locurile unde găsim fiecare mijloc de transport în parte. Vârstă: 2-6 ani, peste 300 de sunete și texte.
  13. Dinozauri– În această carte plină de ilustrații fascinante veți găsi informații despre vremurile preistorice. Veți învața despre evoluția dinozaurilor și a altor creaturi preistorice, de la apariția până la dispariția lor. Cartea se bazează pe ultimele descoperiri ale științei și îi va fascina atât pe tinerii exploratori cât și pe aventurierii adulți. Vârstă: 6-12 ani, peste 1700 de sunete și texte.
  14. Animal Kingdoms–  Cartea aceasta este ghidul tău prin opt zone diferite de pe planeta noastră: pădure, savană, deșert, ocean și altele. Vei afla ce animale trăiesc în fiecare zonă, care este numele lor, ce sunete scot și ce le face interesante. Vârstă: 5-12 ani, peste 900 de sunete și texte explicative în limba engleză.
  15. My first colours and shapes– Vârstă:3-7 ani, peste 2100 de sunete și texte explicative în limba engleză, conține în limba engleză ce conține următoarea carte->
  16. Primele mele forme și culori– Sara și Tom, fratele ei, te vor învăța despre forme și culori cu ajutorul obiectelor pe care le întâlnim zilnic în jurul nostru. Știi ce culoare se obține dacă amesteci roșu și albastru? Ce formă are un fagure? Ce este o siluetă? În această carte, vei găsi toate răspunsurile și iti vei putea testa cunoștințele accumulate prin intermediul unor teste distractive. Peste 2100 de sunete si texte. Vârsta: 3+ ani.

Pe lângă toate aceste cărți mai există 2 jocuri de memorie interactive – Animale și Vehicule, pentru micuții de 3-7 ani, cu peste 24 de sunete de animale/ vehicule.

Cum se folosește Răspundel Istețel?

Este foarte simplu. Creionul electronic Albi funcționează ca un cititor de cod special, ce este ascuns chiar în paginile cărților. Atingeți ușor o imagine sau un text utilizând creionul și veți auzi informații, sunete, muzică, replici, povești. Creionul funcționează pe bază de încărcător USB pe care îl primiți la achiziționarea acestuia.

Cărțile conțin o cantitate inepuizabilă de informații, dar și jocuri de verificare a cunoștințelor sau de percepție.
Odată cu achiziționarea unei cărți noi, trebuie să încărcați gratuit un nou fișier audio pe creionul dvs., iar informațiile din noua carte devin disponibile imediat.

Creionul electronic are și alte caracteristici suplimentare. Datorită memoriei încorporate, îl puteți folosi ca un player MP3 sau stick de memorie USB.

Când apelăm la Răspundel Istețel?

Dacă sunteți părinte:

Oricând cel mic vrea să se joace.

Oricând vreți să învățați despre lumea înconjurătoare.

Oricând mergeți la restaurant și vreți să aveți un timp de așteptare plăcut.

Oricând călătoriți cu mașina, cu avionul, cu trenul, cu autobuzul în călătorii, vacanțe, la bunici, la mare, la munte, în curte.

Oricând aveți ședința aceea importantă pe Zoom și cel mic dărâmă casa imediat. 🙂

Oricând cel mic pare că s-a plictisit de toate.

Dacă sunteți cadru didactic: la grădiniță sau la școală.

Dacă sunteți adult:

Oricîând vreți să vă convingeți că nu știți atât de multe lucruri și le puteți afla tare interactiv… alături de cei mici! 🙂

Care sunt beneficiile de care vă bucurați voi și copiii dacă veți alege Răspundel Istețel?

Creionul electronic Albi funcționează cu orice carte din colecția Răspundel Istețel, deci nu aveți nevoie de un creion nou pentru fiecare carte.

Răspundel Istețel poate fi folosit de orice copil, fie că știe să vorbească sau nu sau să citească sau nu.

Procesul de învățare are loc DOAR prin joacă, testele de verificare a cunoștințelor sunt făcute tot interactiv, în joacă.

Copiii (peste 3 ani) se pot juca cu Răspundel Istețel fără ajutorul unui părinte.

Ilustrațiile din cărți sunt tare atractive, sunetele reale, adică exact cu cele din natură și ale animalelor/vehiculelor/obiectelor reale sunt fascinante pentru orice copil.

Copilul învață în ritmul său și alege să asculte doar ceea ce îl interesează pe el. În plus, poate reveni oricând la o informație dacă vrea să o reasculte sau dacă nu a înteles, este nevoie doar să apese ușor cu creionul pe ea.

Creionul Albi ține mult! Poate avea autonomie până la 2-3 zile, în funcție de gradul de utilizare. Noi de exemplu l-am folosit 7 zile, în fiecare seară, după ce Marc venea de la grădiniță, cam vreo ora și abia după s-a descărcat. Deci merge de minune la drumuri lungi cu mașina, călătorii, fără griji.

Într-o singură carte, copiii învață despre istorie, geografie, natură, biologie, lumea înconjurătoare, limba engleză, cifre, litere, numere, culori, forme, corpul uman, planete, vehicule, aproape orice.

Cât costă și cum aleg un pachet convenabil ca preț?

Brandul BlackFire a produs această jucărie educativă, prima de acest gen pe piața din România. Prin urmare, sunt unicii distribuitori și există la momentul prezent mai multe site-uri care le comercializează. La o simplă căutare pe Google, veți vedea că sunt mai multe branduri care vând practic produsul. Eu vă recomand site-urile Asmodee.ro, Elefant, Altex, Micostore, Librarie pe roți, vedeți unde găsiți cele mai bune prețuri sau oferte. Ce trebuie să știți este că Albi, creionul electronic este neapărat, fără el nu funcționează cărțile, el poate fi cumpărat separat, aici și apoi îl folosiți la orice carte sau poate fi cumpărat în set (asta e varianta cea mai convenabilă ca preț). Noi prima oară am luat setul cu Lumea animalelor + creionul Albi, vedeți că găsiți mai multe variante de seturi aici. După ce aveți creionul, care da, e mai scump, însă își face fiecare bănuț, veți putea cumpăra și adăuga la colecție doar cărțile pe care le doriți.

Experiența noastră și cum a interacționat Marc cu fiecare dintre cărțile primite

La momentul de față noi le-am testat pe: Lumea animalelor, Intru în joc, învăț pe loc și Engleză și joc, în același loc. Cred ca acesta este și topul preferințelor lui Marc. Cartea cu animale pur și simplu o adoră, o găsiți aici. Vă las mai jos fotografii detaliate din ea (pădurea, savana, animalele de la pol, din mlaștini, din pădurile tropicale), să vedeți cam ce conține. Sunt o grooooază de informații, am învățat și eu super multe lucruri și eu o recomand de la 3 ani :).

Intru în joc, învăț pe loc– este foarte bună de început, deși parcă mult mai interactivă mi se pare Lumea animalelor. La cartea aceasta, lui Marc i-au plăcut mult de tot cum erau descrise meseriile, a învățat literele mici foarte ușor și acum știe să spună zilele săptămânii în ordine :). Îi place mult de tot și Scufița Roșie cum e povestită aici, dar și Albă ca Zăpada, e tare frumoasă! O găsiți aici, vă las fotografii mai jos cu interiorul. Păcat că nu puteți auzi.

Engleză și joc, în același loc– chiar o ocazie minunată să învățați engleza fără profesor. Recunosc că Albi, creionul electronic, pronunță ca un nativ, învăț și eu odată cu Marc! Foarte multe informații și aici, despre membri familiei, orașul, anotimpurile, în vizită la bunici, la Zoo. O găsiți aici.

 

Sper să vă fie de folos informațiile oferite, eu mă bucur enorm că am avut șansa să vi le prezint pentru că sunt dintre jucăriile pe care le îndragim tare mult. Le-am luat cu noi în călătorii, pe toate drumurile. Chiar ne-a salvat mereu Răspundel Istețel! Găsiți aici toată colecția și muult spor la joacă să aveți în lumea MAGICĂ a lui Răspundel Istețel!

fb-share-icon0