Ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou

Ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou
Este ziua în care vom reuși –
Este ziua în care o să știm că orice sacrificiu din trecut, din urmă a fost mai puternic. Și decât mine și decât tine și decât amândoi la un loc.

Ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou o să povestim pe drum despre un omuleț pe care l-am adus pe lume. Despre cum în spitalul în care l-am născut am fost amândoi și tu ai fost la căpătâiul meu. Despre cum tu ai fost cel care l-a ținut în brațe pentru prima oară.
Despre nopțile in care stăteam de veghe în noapte cu o fărâmă de viață pe care nu o cunoașteam deloc. O să povestim despre cum mi-ai zis că tu nu îl iubești încă și despre cum eu am plâns în noaptea aceea. O să povestim despre cum ai venit mai târziu la mine, care-ți legănam puiul tău de om și m-ai sărutat. Mi-ai spus că îți pare rău pentru ce ai spus, că nu simți așa, dar că nu știi de ce plânge. Și că nu știi ce să faci. O să povestim despre cum ne-am ținut în brațe și între noi era puiul și despre cum a tăcut dintr-odată și atunci a fost cea mai frumoasă liniște de pe pământ.
În ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou poate o sa mergem în țara în care m-ai cerut să fiu a ta, de partea ta, în casa ta, lângă inima ta.

În ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou tu o să îmi spui partea ta de inimă, eu o să ți-o spun pe a mea. O să ne spunem despre zilele în care nu ne-am înțeles, despre cele în care ne-am fost dușmani, despre cele în care aproape că ne-am stins.
În ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou să știi că eu tot o să îți pregătesc ceva de mâncare, așa nesărat și nu prea gustos, că nu știu altfel.

În ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou, te rog să nu mergem mult. Vreau să stau cu tine pe un cearșaf alb. Să îl ud cu lacrimi și apoi cu pieptul tău transpirat. Să știu că mi-ai fost prieten, amant, om al meu.
Și aș mai vrea acolo să ne odihnim după ce am fugit atâta, tu să îmi faci o coadă împletită pe care să o lași pe spatele meu gol. Apoi cu degetele tale lungi și mari să cobori pe coloana mea unde oasele vor sta ca niște pietre. Să începi să-mi scrii pe spate și eu să ghicesc cuvântul, așa cum făceam odată.
În ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou, te rog să ne oprim doar ca să ne iubim.

Și să-mi vorbești întruna. Să nu taci. Să-mi spui că sunt frumoasă și că dor ți-a fost de mine.
Să-mi aduci ciocolată amăruie și ea sa mi se pară dulce, pentru că nu am mai fost noi doi aproape demult.
În ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou habar nu am câți ani vor trece și câți ani vor fi peste copilul nostru. Și chiar de am fi doar noi, eu tot cred că îți voi spune hai să-l sunam, să vedem ce face.
Tu-mi vei răspunde lasa-l și pe el, în treaba lui, că așa fac tații.
Și eu atunci voi ști că tu simți dorul mai tare decât mine.
Și n-o să te ascult nici atunci, așa cum n-am făcut-o aproape niciodată și de aceea tu tot m-ai iubit.
Și numărul pe de rost îl voi forma.
Ce faci, copile?
Eu sunt cu tatăl tău, uite, am fugit puțin, noi, amândoi.

În ziua în care o să ne luăm de mână și o să fugim din nou, orice va fi, pe noi ne va lega, strâns, în același nod adânc, de nedesfăcut, acest copil.
Copilul nostru.
Și mă întreb, nu va fi oare atunci aceasta siguranța că iubirea noastră a ținut?

Credit foto: freepik.com