Scopul unei căsnicii. Și să nu-mi spui: pentru copil

Da, nu vreau să îmi spui asta. Pentru că dacă ar fi fost așa, azi nu ar mai fi existat pe lume părinți divorțați. Dacă un copil ar fi fost scopul, legătura dintre ei, ținta lor comună și atât, atunci pur și simplu azi pentru multă lume divorțul ar fi fost un cuvânt inexistent în dicționarul vieții lor.

Și ce vreau să vă spun mai exact este să vă gândiți întotdeauna pentru ce luptă fiecare dintre voi. Poate unul vrea mai multă afecțiune, poate celuilalt îi lipsește libertatea, poate unul nu se simte înțeles, poate celălalt nu se mai simte văzut, poate amândoi vă complaceți pur și simplu în ceva ce miroase a mucegai: obișnuința.

Obișnuința ne face să nu ne mai privim cu adevărat.
Obișnuința ne face să nu ne mai dorim să știm lucruri unul despre celălalt.
Când la sfârșitul zilei pur și simplu nu îți vine să îl mai întrebi pe celălalt cum i-a fost, atunci cred că e momentul să te retragi.
Dacă pur și simplu din tine nu mai vine absolut nimic.
Dacă pur și simplu în tine e gol.
Dacă pur și simplu ai în cap și în inimă că scopul vostru comun este copilul, atunci asta e o greșeală.

Copilul va scoate din voi mult bun, va scoate din voi mult rău, vă va pune sufletele să clocotească în cele mai dure ape, vă va frânge și răsfrânge. Dar nu, scopul vostru împreună nu este copilul. Nu trebuie să fie copilul.
Da, trageți amândoi pentru el.
Da, îl iubiți înnebuniți amândoi.
Da, este ce aveți mai frumos fiecare dintre voi.

Dar haideți să facem un exercițiu de imaginație simplu.
Ești în casa ta. Ce auzi? Ce vezi prima oară?
Vei spune că îți auzi și vezi copilul.
Și apoi? Apoi ce simți că vrei să mai auzi și să vezi?
Dacă e bărbatul tău, draga mea femeie, atunci înseamnă că știi ce e în sufletul tău.
Dacă în scenariul ăsta de viață, încă îl vezi acolo și îți dorești să te agăți de gâtul lui, ba chiar să îi dai o palmă că apoi să îl săruți de nu mai poți, atunci este ceea ce trebuie să fie.
Atunci ai pentru ce să mergi mai departe.

Dar dacă în tabloul ăsta te doare prea tare și tu simți că vrei să plece, că nu mai e loc în tine pentru nimic, atunci vei afla răspunsul corect la cea mai groaznică eliberare din lume: divorțul. Groaznică pentru cine?
Pentru societate? Pentru dușmani? Pentru copil?

De-a lungul anilor am trecut cu omul prin clipe urâte. Am vrut și noi să divorțăm, ca tot părinții. Să corectez aici, aproape ca toți părinții (care o recunosc). Dar de la gând la faptă, mi-am pus întrebarea asta: pentru ce stăm noi împreună? Pentru ce luptăm noi?
Și nu, răspunsul nu a fost pentru copil.

Răspunsul a fost: pentru noi.
De abia de acolo am știut că iubirea e ceva ce se bagă sub lemnul sufletului, și că dacă nu o scoți la timp de acolo, poate putrezi. Chiar și putrezită, ea nu moare.
Dom’le, amintiți-vă de ce v-ați iubit așa la început, ce a avut celălalt bun de v-a furat mințile.

Pentru că iubirea chiar nu moare așa ușor, ține doar de noi să o curățăm, să o ștergem de praf, să o punem iar la loc de lumină, de strălucire.
Și așa am învățat că eu cu omul meu stăteam împreună pentru noi, nu pentru copil.
Iar dacă și tu stai pentru asta, atunci e de bine.
Pentru că de asta depinde să fiți fericiți până la capăt.

Credit foto: unsplash.com