I-au spus că nu-i o mamă bună

I-a spus că nu-i o mamă bună. Că nu a născut cum e lăsat de la natură.

I-a spus că nu-i o mamă bună. Că nu l-a legănat cum ar fi trebuit. Și că nu l-a ținut îndeajuns de mult în brațe. Că nu i-a dat lapte de mamă.

I-a spus că nu-i o mamă bună. Că nu i-a cântat, că l-a îmbrăcat prea gros, că a plecat prea repede de lângă el când s-a întors la muncă.

I-a spus că nu-i o mamă bună. Căci își dorea și ea să fie în momente singură și să audă liniștea.

I-a spus că nu-i o mamă bună. Că nu se joacă mult cu el.

Și ea a crezut. A crezut tot ce i-au spus. În fiecare zi trăia și se credea mai puțin mamă, mai mult tristă.

Mi-a spus într-o zi că mă iubește. Cel mai mult. L-am întrebat de ce.
Mi-a spus pentru că ești cea mai buna mamă.
Și m-am simțit întreagă.
Și m-am simțit perfectă.

Ce fraieră am fost.
Azi nu mai sunt.
Ei tot îmi mai zic, dar eu…eu… nu-i mai aud.

Urechile mi le descopăr doar sub mânuțele tale, copile.
Pe tine te aud.

Credit foto: pexels.com