Te strâng în brațe și-mi uit toate greșelile
Înainte să adorm mi-am promis ca în fiecare seară să te strâng în brațe. E un fel de exercițiu în care îmi recunosc că te merit, că sunt aici pentru tine, că îți port drag și dor.
Așa că în fiecare seară te strâng în brațe, dar mi se mai întâmplă și altceva. Fac asta și-mi uit toate greșelile. Și atunci îmi dau seama că eu cum te țin așa, cu picioarele tale mici încolăcite de spatele meu, pot să fug în lume. Pot sa fug chiar și de mine. Pot să mă lupt cu oricine. Pot să înving boli și oameni care nu ne fac bine.
De multe ori în ultima strânsoare în brațe tu-mi adormi și eu apoi te așez în așternut. Dar te mai țin mereu câteva clipe așa, strâns la inimă. Uit tot ce nu a mers între noi. Uit unde mi-am pierdut răbdarea, uit când am țipat, uit cum de am fost atât de nepregătită pentru o minune naturală, în formă pură, aceea de avea și a primi un copil.
Uit ce înseamnă ziua, când de multe ori îți sunt, poate, doar pe jumătate mamă.
Uit mii de greșeli.
Uit greșeli mici și greșeli mari.
Și e atât de bine.
Îți spun sincer că e atât de bine încât uneori mă trezesc lăcrimând cu tine în brațe.
E o emoție frumoasă și mă eliberez. Mă eliberează. Nu mai simt poveri, nu mai simt nicio vinovăție. Mai mult de atât, mă simt mama care trebuie sa fiu.
Mă simt mama ta perfectă.
Așa că o să continuu să fac asta.
O să te strâng măcar o dată în brațe în fiecare seară și într-o o zi, o să fiu fără de păcat.
O să fiu
Cea mai bună mamă
A ta.
Credit foto: shutterstock.com