Și nu o să mă facă nimic pe lumea asta mai puțin mamă, pentru că doar eu știu ceea ce am simțit

Am auzit de-a lungul vieții mele de când sunt mamă câteva afirmații și negații crunte. Spuse mie, adresate altor mame, oricum nu contează.

Dar aș vrea să vi le împărtășesc și să vorbim puțin despre asta. Nu știu de ce sufletul meu vreau să le scoată afară acum.
Ce fel de mamă ești tu?
Orice mamă ar face așa.
Nu toate mamele fac așa.
Ce mamă face asa?
Dar ești mamă acum (…).

Și lista poate continua în direcția asta.
Ei bine, dați-mi voie să vă spun ceva mai ales celor care ați rostit și mai ales gândit, pentru că sunteți mulți cei care ați gândit aceste lucruri.

Doar o mamă știe ce a însemnat nașterea pentru ea. Ea știu cum i-a fost pe tot parcursul sarcinii, ea știe ce a simțit în momentul nașterii și mai ales după. O face mai puțin mamă orice aspect în acest sens? Cum a născut? Că nu și-a plănuit copilul? Că nu și l-a dorit? Că nu a fost sigură? Că nu s-a bucurat deloc când a văzut două liniuțe? Că nu a simțit iubire încă de când îi era în pântec? Că a simțiț emoții abia la o săptămână după ce venise copilul pe lume?
O face mai puțin mamă vreunul dintre aceste lucruri?

Doar o mamă știe ce a însemnat creșterea copilului său. Ea știe ce a simțit când nu dormea noaptea mai deloc, când alăpta, când stătea ore în șir numai și numai cu acest copilaș. O face mai puțin mamă că își dorea să fugă uneori? O face mai puțin mamă că alteori a simțit să se ascundă și să rămână câteva secunde în camera sa? O face mai puțin mamă că nu era fericită întruna?
O face mai puțin mamă că încă se simțea incapabilă și nepregătită pentru ființa pe care o adusese pe lume?

Doar o mamă știe cum s-a simțit având un copil. Față de familie, față de omul ei, față de prietenii ei, față de lumea în care trăia. O face mai puțin mamă că a continuat să țină de celelalte relații? O face mai puțin mamă că s-a întors după câteva luni la locul de muncă? O face mai puțin mamă că a cerut ajutorul cuiva? O face mai puțin mamă că și-a dorit să facă dragoste la fel ca înainte de copil?

Dacă ar fi ceva ce ar face pe cineva mai puțin mamă, poate acestea ar fi realitățile crunte. Bătaia. Abuzul, violența de orice tip. Neglijența. Durerea noastră lăsată intenționat copiilor noștri.
Dar aici sunt alte subiecte dureroase și e mult de vorbă, iar oricine ajuns aici are nevoie de ajutor. De ajutor de la un om de nădejde și foarte important, specializat. Însă excluzând aceste cazuri, întreb, ne face mai puțin mame că am vrut să nu fim doar asta?

Și acum, căutând strict în sufletul ăsta al meu îngrămădit, poate că da. Am în el întrebări și regrete și îndoieli de ceea ce m-a făcut în unele momente să fiu mai puțin mamă.
Când l-am lăsat să plângă pe pat. Nu mai voiam să îl aud. Nu mai puteam. Nu mai voiam. Îmi venea să fug. Atunci m-am simțit mai puțin mamă.
Când am fost furioasă. De fiecare dată când am țipat, când l-am certat uitând că nu are drept la replică și la înțelegere. Atunci da, m-am simțit mai puțin mamă.
Când am plâns. Am plâns întrebându-mă cum ar fi fost dacă. E o mărturisire groaznică, știu. Dar m-am întrebat. Cum ar fi fost dacă. Și apoi îmi venea sa-mi smulg gândurile și simțirea din corp și să le îngrop undeva departe de mine. Atunci m-am simțit mai puțin mamă.

Dar în toate aceste clipe de realitate cruntă și crudă, în absolut fiecare secundă, am simțit ceva. Ceva care mă ținea de gât. Ceva care era atârnat pe spatele meu. Ceva care mă strângea de picioare. Ceva care îmi mângâia parul. Ceva care mă atingea cum nu a făcut-o nimeni pe lume.
Erau mâinile copilului meu.
Și acolo simțeam iubirea.
Am avut momente când eu m-am simțit mai puțin mamă. Dar iubirea asta a făcut mereu ceva cu mine. A stat pe umărul meu drept, mi-a ridicat părul de peste ureche și mi-a șoptit mereu, mereu, mereu:
Ai simțit, dar nu ești mai puțin mamă.

Foto credit: pexels.com