Poți să-mi iei tot, dar să nu-mi iei niciodată copilul și omul

M-am tot gândit la titlul acestui articol. Căci eu am un obicei ciudat. Mă apuc să scriu ce îmi trece prin cap, însa titlul îl las la urmă. Dar acum am simțit altfel. Acum am știut despre ce vreau să scriu, am simțit din titlu să urlu cu toate gropile sufletului meu că familia ne este totul.

Am tot auzit zilele acestea multe în jur și m-am confruntat cu niște întâmplări cu încărcătură emoțională adâncă.
Vorbele ce le-am auzit sunau cam așa:

La un moment dat o să vezi că te lasă toată lumea. Dar familia, familia nu o va face. Iar daca o va face, chiar e ultima care te lasă.

Cel mai greu lucru din viața mea este sa îmi văd familia suferind. Să îmi văd părinții fiindu-le greu.

Cel mai dureros lucru pentru mine ar fi să știu că i-am făcut rău familiei mele.

Prietenii azi sunt mâine nu mai sunt, familia încă este.

Poți să-mi iei tot, dar să nu-mi iei niciodată copilul și omul.
Poți să-mi iei lumina.
Să-mi iei hrana.
Să-mi iei hainele de pe mine.
Să-mi iei locul de muncă.
Să-mi iei banii.
Să-mi iei funcțiile.
Să-mi iei relațiile.
Să-mi iei casa. Chiria. Locuința.
Poți să-mi iei și tot ce simt, dar orice mi s-ar întâmpla, eu știu sigur că nu aș putea să trăiesc fără oamenii aceștia doi în viața mea.

Ocupă atât de mult în sufletul meu, încât dacă cineva ar vrea să mi-i ia de lângă mine, ar trebui să mă mutileze cu totul, să mă anuleze ca om, să mă ia de pe pământ.
Nu aș suporta sa îmi plece din viață copilul și omul.
Sunt tot ce am mai sfânt.
Sunt tot ce am mai drag.
Sunt bucăți mici și mari, rotunde, colțuroase din sufletul meu.
Sunt castelul la care construiesc zilnic.
Cărămidă și apoi altă cărămidă.
Sunt ceea ce eu respir.

Și oricât de extrem ar suna, familia, cred eu, că ajunge sa fie în cele din urmă totul.
Familia e responsabilitate, familia e mâna care ne ține de mână, e cea care se cutremură și stă în loc pentru noi. E cea care vine după noi în orice capăt al lumii.
Și ca să mă înțelegi ce vreau să îți spun, închide puțin ochii. Cum ar fi viața ta fără copilul tău și fără omul tău?
Vezi acum? Simți ce simt și eu?

Nici măcar nu știu dacă se numește iubire, dar știu că e ceva ce-ți îneacă sufletul până dincolo de toate cerurile.

Credit foto: pexels.com