Nu-ți răspund mereu, de ce tu mi-ai răspunde atunci când vei fi mare?
Și am citit azi despre un moment care mi se întâmplă adesea cu Marc, în viața de zi cu zi.
Și m-am înspăimântat. Mi s-a strâns inima, pentru că știam că nu fac ce trebuie, că nu am procedat corect de atâtea ori.
Când mă strigă, uneori nu răspund. Eu am impresia că îi răspund, dar adevărul crunt este că nu o fac. Realizez abia când repetă același lucru încă o dată sau chiar de două ori.
Da, de cele mai multe ori îi răspund, însă știu sigur că de multe ori nu o fac. Sau și mai rău, fac ceva îngrozitor: îi răspund frumos prima oară, a doua oară și a treia oară, iar dacă el insistă și insistă, de obicei asupra a ceva ce nu are voie în acel moment, eu încep să ridic vocea, ba chiar să îi “spun urât”, așa cum îmi zice el.
-Mami, îmi poți spune frumos.
Doamne, cum pot tăia cuvintele ăstea. Și îmi dau seama că în fond, nu îi vorbesc urât, dar el îmi simte și-mi absoarbe toată energia neagră, toată atitudinea iritată, toate celulele din mine care nu îi oferă atenție în acel moment.
Și mă întreb, oare e corect?
Față de el, copilul meu?
Chiar și față de mine, mama sa?
E corect să nu îl aud?
E corect să nu tresar când îmi arată cum a montat sau demontat piesa de lego?
E corect să nu mă uit de zece ori la același lucru atunci când el mi-o cere?
E corect să fiu acolo-n telefonul și-n laptopul meu zi de zi, oră de oră și pe el să îl văd prea puțin?
E corect?
Nu, vă spun eu, este al naibii de greșit.
Știți de ce?
Pentru că atunci când o să crească mare, copiii noștri nu ne vor mai spune nimic.
Pentru că toate lucrurile ăstea mici, absolut toate cele pe care ni le spuneau, erau MARI pentru ei și contau la fel de mult.
Este corect?
Ascultă-l cu toată atenția și sinceritatea de care ești în stare pe puiul tău de om, orice ți-ar spune, oricât de nesemnificativ ar părea. Pentru că dacă nu le ascultăm acum cuvintele mici și strigătul de atenție pe care ei îl trimit zi de zi către noi, când vor fi mari, nu ne vor mai spune nici vorbele mari, nici faptele cu însemnătate pentru ei.
Știți de ce?
Pentru că pentru ei, chiar și cuvintele ălea mici însemnau mult.
Și, ce-i cel mai dureros si regretabil este că acel strigăt de atenție va deveni doar tăcere și un ridicat din umeri:
-N-am nimic, mama.
Credit foto: pexels.com
0
