Nu suntem mai fericiți decât oamenii fără copii, dar am înțeles în sfârșit sensul fericirii
Cât te-ai schimbat tu, cât ne-am schimbat noi
Imediat împlinești 5 ani. Iar noi, noi, părinții tăi împlinim și noi 5 ani.
M-au izbit mai devreme câteva rânduri pe care le citeam pe internet care spuneau că în urma unui sondaj s-a constatat că oamenii fără copii sunt mai fericiți decât cei care au copii.
Mi s-a părut o nulitate acest lucru și o imbecilitate. În primul rand, pentru că această comparație nu este corectă, in al doilea rând, pentru că eu nu înțeleg cum niște persoane pot măsura pe un fel de cântar științific inima și sufletul unui părinte.
Ale unui nepărinte înțeleg. Dar ale unui părinte nu pot concepe.
Și aici mă întorc de unde începusem.
Te-ai schimbat enorm în cei cinci ani de viață ai tăi. Începi să devii din ce în ce mai personal, mai intim cu tine însuți, ai început să alegi oamenii, să cântărești lucrurile. Te observ cum observi la rândul tău în tăcere. De multe ori înțelegi singur, deși eu sunt mereu acolo să îți explic, să îți arăt, să ți-o iau înainte dintr-un reflex matern grăbit, tu îmi impui copilăresc bariera ta de pui de om care își înălță aripile: mă descurc singur, mami! Exact cu aceste cuvinte mi-o rostești mereu, iar eu mă bucur cumva pe de o parte, dar pe de alta mă înspăimânt și accept bariera asta, căci știu că nu am încotro.
Te-ai schimbat mult de tot în cei cinci ani de viață ai tăi.
Lacrimile se rostogolesc mai rar pe obrazul tău, însă cu mai multă adâncime.
Ochii tăi de multe ori vorbesc, dacă până acum nu le înțelegeam tăcerea, acum simt cum de multe ori mă tai cu privirea când nu ne înțelegem.
Pumnișorii tăi strâng mai tare. Trupul ți s-a înălțat, te las singur în baie, nu te mai privesc în goliciunea ta sau am început să te privesc altfel.
Te-ai schimbat mult în cei cinci ani de viață ai tăi. Iubirea ta o simt acum ca pe cea mai mare responsabilitate din lume, ca și cum mi se oferă tot, iar eu sunt datoare să țin totul acesta din toate părțile, să îl ud în fiecare zi ca să crească, să se desprindă, să alerge.
De multe ori mă întreb în mine dacă o să rezist până la finalul vieții cu asemenea imensitate pe umerii mei, pe tălpi, pe coste, pe gât, pe ochi, pe inimă. E greu tare să iubești un copil. Abia când iubești un copil îți dai seama de forța de care ești în stare.
Abia când iubești un copil îți dai seama cât te-ai schimbat.
Și abia când iubești un copil îți dai seama că uneori nu vei putea face absolut nimic ca să oprești anumite lucruri și momente din viața voastră.
Și cine știe cu adevărat dacă oamenii fără copii sunt mai fericiți decât noi, cei cu copii?
Eram noi mai fericiți înainte?
Sau haideți să vă întreb altceva.
Știam noi oare care e sensul fericirii?
Te-ai schimbat mult de tot în cei cinci ani de viață ai tăi.
Iar eu, mama ta, cred că am înțeles în sfârșit sensul fericirii.
Nu, nu ești tu acela.
Eu sunt.
Știi de ce?
Pentru că din mine pleci tu.
Credit foto: pexels.com
0
