Mami, nu vreau la grădiniță! – refrenul unor dimineți care dor

Citesc cartea aceasta- Grădinița pentru totdeauna, scrisă de Mira Loghin, din colecția Educație cu blândețe, coordonată de Ioana Chicet-Macoveiciuc și recunosc că răscolește multe în mine.

Marc, copilașul meu este în prezent la grădiniță și pot considera că acum este totul cât de cât lin și bine, deși mai avem uneori acest refren în unele dimineți: mami, nu vreau la grădiniță!

Am încercat să vorbesc cu cei apropiați, am vorbit cu specialiști, dar cel mai mult simt că parcă mi-am găsit multe răspunsuri în cartea asta pe care ar trebui să o aibă orice părinte care va începe alături de copil acomodarea la grădiniță.

De ce acomodarea amândurora?

Pentru că așa este de regulă. Chiar dacă doar copilul părăsește lumea cuibului și se duce să cunoască o altă lume, cu noi de mână, cu noi alături, acomodarea e și a noastră. Primele zile în care o să te simți puțin ciudat, în care nu o să îți vină să pleci de pe lângă gardurile grădiniței, apoi ușor, ușor o să ai curaj să te îndepărtezi, să stai la o cafea, sa citești, sa te întorci acasa. O să te sperii la început de liniștea din casă. Apoi o să îți placă, o să începi să te vezi și să te asculți mai mult pe tine, o să îți dai seama că ți-era dor de libertatea asta, de spațiul tău. Apoi o să simți din nou nesiguranță, poate vinovăție și nu o să știi de ce. Și mai ales nu o să știi că toate acestea se pot răsfrânge asupra copilului tău.

La un an și opt luni Marc a început acomodarea la grădiniță, pentru că eu urma să mă întorc la muncă. Personalul de la grădinița aleasă de noi a fost foarte înțelegător, mi-a permis să îi fiu alături, să stau în clasă cu el, să fiu sunată când întreabă de mine insistent, să îl pot lua oricând el are nevoie de mine. Acomodarea a durat aproximativ două luni, pentru că o lună a mers câte două-trei ore, treptat. Când educatoarea lui de la acea vreme mi-a spus că îmi propune să rămână și la somnul de prânz (el la acea vreme încă nu era înțărcat) mi s-a părut că îmi fură copilul. Am fost mirată, curioasă, îngrijorată, confuză. Voiam și nu voiam. Se dădeau în mine lupte și nu știam ce să fac. Așa că am acceptat și observam că lui îi era bine și îmi plăcea asta, mă bucura, mă entuziasma, dar era și cealaltă parte din mine care parcă nu credea, care nu înceta să se simtă vinovată: poate mai trebuia să stau cu el o vreme acasă, poate e prea mic, poate încă are nevoie de mine, de ce am făcut asta?

Mira ne dezvăluie în cartea ei Grădinița pentru totdeauna că sunt câțiva stâlpi foarte importanți care stau la baza alegerii grădiniței:

Decizia. Hotărârea de a da copilul la grădiniță ar trebui să fie împărtășită între părinți, discutată de comun acord și luat decizia cea mai bună întru nevoile copilului și ale familiei. Poate pentru o familie este importantă doar grădinița în sine, dar poate pentru altă familie poate conta și bugetul și dacă este vorba despre o grădiniță de stat sau privată, proximitatea de casă, meniul care se consumă în grădiniță, opționalele sau activitățile extrașcolare. Este normal să fie așa, pentru că la fel cum un copil este unic în felul său de a fi, așa este și familia din care face el parte și fiecare dintre noi avem valori, principii și considerente unice, prin urmare, diferite.

De aceea cred că experiențele pe care noi le-am avut în copilărie contribuie la alegerea grădiniței copilului nostru. (Mira Loghin în Grădinița pentru totdeauna)

Mai cred că trebuie să fim împăcate cu noi înșine, mai ales noi, mamele, când luăm această decizie. Să nu ne mai învinovățim, fie că vom merge după la serviciu, fie că vom mai sta acasă o perioadă, luați această decizie cu mare împăcare în voi, pentru că altfel, mai târziu, își va scoate ghearele nesiguranța și va începe să râcâie în voi, în relația cu cel mic, în familie și nimeni nu își dorește lucrul acesta, pentru că doare.

Era prea mult al meu și nu eram pregătită să îl las lumii atât de repede. (Mira Loghin, în Grădinița pentru totdeauna)

În cartea Mirei, am citit și că vârsta potrivită pentru intrarea în colectivitate a celor mici ar fi după 3 ani, întrucât până la acea vârstă copilașul nu are sistemul imunitar dezvoltat complet și totodată nu dispune de o independență emoțională de a se desprinde de adultul care îl are în grija sa și care îl crește.

Desigur, multe dintre noi ne reîntoarcem la locul de muncă la o vârstă mult mai fragedă a copilului, însă lucrați la voi să acceptați acest fapt și luați cea mai bună decizie pentru voi, ca familie: fie lăsați copilul în grija unui bunic unde există posibilitate, fie a unei bone, fie alegeți grădinița. Fiecare familie va lua decizia cea mai bună pentru nevoile sale.

Alți stâlpi de încredere pe care i-am mai întâlnit în carte, citind, au fost următorii:

• Să facem distincția între ce își dorește copilul meu de la un mediu nou, ce nevoie are și ce îmi doresc eu ca mamă, ca parinte și ce nevoi am eu? Din ele să facem un fel de legătură comună și să încercăm să le împlinim fără a sacrifica nevoile uneia dintre părți.

• Un loc în care un copil poate plânge, poate fi vulnerabil, poate găsi mângâiere și înțelegere ca acasă este un loc unde el se va simți iubit, protejat, înțeles, de aceea ar trebui să fugim mâncând pământul de lăsați-l să plângă, că știm noi ce să facem, am mai facut asta, facem asta de zeci de ani, plecați, că nu e nimic.
• Copiii au nevoie să imite, să experimenteze de capul lor, aș zice, fără limita de a sta locului, de a nu desface sau de a nu strica. (Mira Loghin în Grădinița pentru totdeauna)

• Relația cu educatorul: aici e foarte simplu, daca nu vă place educatorul, plecați. Și eu consider că educatorul e stâlpul principal al unei grădinițe. Prin el veți ajunge la copilul vostru, prin el treceți ca să puteți construi mai departe la copilul vostru. Dacă nu vă place, dacă simțiți că nu găsiți în el aceleași valori și metode de creștere și îngrijire, plecați. Nu amânați, nu vă chinuiți, nu vă învinovățiți. Educatorul nu este părintele copilului nostru, dar este omul care după noi, părinții, va petrece cel mai mult timp cu cel mic, în viața lui, în nevoile lui și aici voi interveni cu această întrebare: dacă ați fi fost din nou mic, mic de tot, ați fi vrut să fiți îngrijiți de educatorul copilului vostru? Și știu că veți răspunde cu inima și că veți face în continuare cea mai bună alegere pentru copilul vostru și pentru voi.
• O educatoare blândă, frumoasă, caldă, empatică, atentă, care să știe cum să ajungă la inima lui, cum să îl vadă, cum să îl accepte așa cum este, astfel încât să își găsească locul alături de ceilalți copii. (Mira Loghin în Grădinița pentru totdeauna)
• Atunci când părintelui nu îi place educatorul și nu poate pune prima cărămidă la construcția relației de încredere, educatorului îi va fi dificil sa stabilească o conexiune cu copilul și să construiască la rândul său o relație sigură, deschisă și cooperantă cu acesta. (Mira Loghin în Grădinița pentru totdeauna)

• Nevoia de noi, părinții lui, este normală! Încercați să nu îl comparați, ce dacă celălalt copil pare că în două zile s-a acomodat și e fericit, ce dacă celălalt copil nu plânge și întinde brațele după mama lui? Vreau să vă spun ceva: niciodată nu știm totul cu adevărat. Nu știm cum este acel copil când se întoarce acasă, nu știm ce se întâmplă în familia lor și nici nu ar trebui să conteze. Știu că există această presiune, uneori groaznică, dar dacă noi alegem să ne-o luăm de peste noi, o să ne fie mult mai bine. Gândiți-vă așa: ce vreau eu? Vreau ca copilul meu să fie bine acolo unde este, vreau ca eu să am încredere că va fi bine. Bun, atunci hai să lucrez la asta, hai să mă concentrez pe aici și acum. Nu vreau să mai privesc în stânga și în dreapta, vreau să privesc în față, înainte, la copilul meu, la nevoia lui, la noi.

În acest sens, adaptarea la grădiniță ar trebui să vină treptat, cu multă înțelegere și cu timp. Încercați să vă luați un timp pentru a face această adaptare și aici chiar și Mira, autoarea cărții, ne sfătuiește ca acest timp să fie de câteva luni și să ne așteptăm ca la început cel mic să stea mai mult pe acasă, decât la grădiniță, pentru că vor apărea îmbolnăvirile.

Și mă întorc aici la nevoia copilului de noi, de mama și de tata. Nu, nu e corect și nu e drept să îl ducem într-un loc și să îl lăsăm acolo câteva ore, dintr-odată. Mira propune în carte un exercițiu interesant de imaginație: cum ar fi ca într-o zi, persoana pe care o iubești cel mai mult pe lumea asta să te ia de mână și să te ducă într-un loc total necunoscut ție, să îți spună că sunt oameni drăguți acolo și că veți face lucruri frumoase și că ea vine peste câteva ore să te ia? Cum te-ai simți? Câtă încredere ai avea tu, ca om mare? Ar exista frici, ezitări, anxietate? Și cred că răspunsul vostru e la fel ca răspunsul meu.

Tot în carte un foarte bun sfat pe care vi-l scriu aici cu drag este acela ca înainte de a da pur și simplu copilașul la grădiniță, să ne asigurăm că el este pregătit să petreaca un anumit timp departe de noi, părinții săi. Este importantă și practicarea, cu cel puțin o lună înaintea începerii grădiniței, în sânul familiei, în cuibul omului mic, a unei rutine de somn, de masă și de program cât de cât asemănătoare cu cea de la grădiniță, pentru că îl va ajuta enorm.

Reconectarea cu copilul este poate cel mai important stâlp în construirea drumului și acoperișului acestei noi căsuțe- grădinița pentru copilul tău. Copilul nostru o să ne vrea pe noi, orice ar fi. La sfârșitul zilei, brațele noastre le va căuta, va vrea să plângă pe tine, va vrea să tacă în brațele tale, să te simtă acolo. Nici măcar educatorul, oricât de blând și bun ar fi, nu îi va aduce aceste împliniri și asta doar pentru că TU, tu ești părintele lui, mama lui, tatăl lui, universul lui. Va vrea să se întoarcă la tine și să găsească înțelegere și toată afecțiunea din lume dacă se poate, așa că ce vă sfătuiesc eu aici, este ca atunci când îi luați pe cei mici de la grădiniță, fiți ai lor. Măcar o oră, două, cât puteți voi, fiți ai lor complet. Fără telefoane, fără gânduri în altă parte, fiți acolo. Ascultați-i, nu le puneți prea multe întrebări, arătați-i cât de dor v-a fost și vouă de ei.

Furam nopți de la mine ca să îi pot dărui copilului zile cu mine. (Mira Loghin în Grădinița pentru totdeauna)

Vorbiți-le despre dor, despre cum se simte, despre faptul că este normal și încercați să faceți mici schimburi de secrete, încât să vă fie mai ușor de-a lungul zilei amândurora, mai ales celui mic. Sunt cunoscute inimioarele în palme pe care să le faceți fiecare înainte de despărțire, iar atunci când copilului i se face dor de voi, să îi spuneți să apese inimioara din palmă ca pe un buton, și așa voi veți simți dorul de la el. Copilului nu îi va fi suficient joaca cu prietenii de la grădiniță, cu educatoarea, te va dori și pe tine în viața lui. Așa că încearcă pe cât posibil să îi îndeplinești această dorință și nevoie, pentru că nu vei face decât să construiești la relația voastră de bine.

Lucrul cu noi, iar aici mă voi include și pe mine. De multe ori despărțirea cea grea vine la noi, se întâmplă mai ales în noi, mamele, pentru că în primii doi ani ai copilului se întâmplă cel mai adesea ca noi să le fim alături aproape 24/24. Dar trebuie și noi să învățăm să ne separăm de ei, să lucrăm la emoțiile noastre, să vedem de ce ne este greu, de ce ne simțim vinovate, unde doare, oare ce s-a întâmplat în copilăria noastră, oare cum a fost grădinița pentru noi și de ce avem aceste frici ascunse? Să le dăm voie copiilor noștri să plece către grădiniță, să fim împăcate cu alegerea asta, să îi lăsăm să își trăiască propria bucată de copilărie, de viață, de cunoaștere și întâmpinare a noului, pentru că de cele mai multe ori, copiii ne vor lua tot: și temeri și îngrijorări și dureri. Și știu că niciuna dintre noi nu vrem asta, nu vrem să i le dăm, atunci haideți să schimbăm lucrul acesta. Să vorbim cu partenerul de viață, cu o prietenă dragă, cu oricine dispus să ne asculte. Chiar și eu sunt aici și îmi puteți scrie oricând despre asta, să știți.

E greu și pentru noi și e normal să fie așa, pentru că și noi, la rândul nostru, ne dăm copilul unei persoane complet noi în viața noastră, pe care nu o cunoaștem și despre care nu știm foarte multe lucruri, dar ține de noi să fim primii care înalță temelia puternică a acestei relații. Educatorul copilului trebuie să vă fie om de suflet, om drag, față de care să simțiți atât respect, cât și o foarte mare încredere.

Mi-a placut mult cartea Mirei, pentru că ea introduce în aceasta și multe experiențe de viață ale unor femei-mame din perioada copilăriei și a grădiniței și simt să vă scriu si eu despre asta, chiar dacă nu îmi amintesc cu claritate prea multe, ci îmi amintesc lucrurile care mă dureau, într-un fel:

Doamna Mia

Avea părul maroniu-roșcat și mereu îl ținea prins în coadă, la spate. Era înaltă și destul de musculoasă, aproape că părea un bărbat. Mai era și frumoasă, deși de multe ori mi-o amintesc cu o voce groasă. Când spunea ceva, în toată sala se făcea liniște, chiar dacă eram copii foarte mici.

Nu îmi amintesc prea multe de la grădiniță, însă îmi amintesc de câteva lucruri marcante, concret. De prietena mea, Denisa, cu care mă jucam aproape mereu cu niște bebeluși. Îi îmbrăcam, îi dezbrăcam și le dădeam de mâncare.

Îmi amintesc că doamna Mia ne bătea cu bățul la palmă. 1, 2,3 . 1, 2, 3. Cine nu făcea ceva, cine nu asculta, primea trei lovituri de băț. Când ceilalți copii erau loviți, părea că îi durea destul de tare. Aveam un coleg care primea mai mereu acele lovituri. Când le primea, își strângea ochii tare și atunci, eu mă uitam mult la el, dar îmi venea și mie să mi-i strâng. Parcă mă durea și pe mine. Nu am primit niciodată nicio lovitură, dar mereu mi-a fost foarte frică de ele. Odată, am făcut pipi pe mine și mi-a fost îngrozitor de frică. Credeam că doamna Mia îmi va da cele trei lovituri, dar nu mi le-a dat. În schimb, doar a chemat-o pe mama și eu m-am simțit bine atunci. Îmi era bine că venise mama după mine, ea era salvatorul meu. Mama nu m-a certat pentru că făcusem pipi pe mine.

Îmi mai amintesc și că doamna Mia ne citea, că râdea destul de rar și că era tare frumoasă când râdea și când era bună. Îmi amintesc că ne dadea buline albe dacă făceam lucruri bune, dacă faceam activitățile cum trebuia, și buline negre dacă nu. Nu îmi amintesc să fi primit vreodată bulina neagră, dar știu că îmi era foarte frică să nu primesc și țin minte că îmi transpirau foarte tare mâinile când încercam să fac bastonașele pe care ni le dădea. Mâinile transpirate mi-au rămas și la liceu și la facultate, ba chiar și în ziua de azi, acum, daca m-aș duce la un interviu, încă mi-ar transpira.

Îmi mai amintesc că doamna Mia făcea bradul, că ne punea să învățăm poezii și că era fericită când noi le recitam și totul ieșea bine la serbare. Îmi plăcea când o vedeam fericită.

Mi-ar fi placut să o văd mai mult fericită, să o văd mai mult mulțumită de noi. Nu știu de ce mi-a rămas în amintire așa, ca un bărbat cu voce groasă, ca un soldat. Ca un munte înalt și rece. Ca o piatră.

Apoi doamna Mia nu a mai fost, am rămas cu doamna Preda. Toată lumea spunea despre ea că e a dracului și rea, pentru că era directoarea grădiniței, dar eu de ea îmi amintesc doar de bine. Era o bunătate de om. Nu mi-a fost deloc dor de doamna Mia după ce am cunoscut-o pe doamna Preda.

Din această amintire de-ale mele, sper să vă luați fiecare ce simțiți. E ciudat că e scrisă de mine, dar pare că am scris-o cu mâinile și gândurile fetiței de atunci.

Am vrut să o las fix așa cum am scris-o la prima ciornă, pentru că e reală. Și aș vrea să vă mai gândiți la cât de mult pot însemna grădinița, educatoarea în viața unui copil, așa că vă rog din suflet și sper pentru voi să găsiți cel mai bun loc pentru copilașul vostru!

Acest articol l-am scris cu suflet, petru că m-a inspirat mult cartea Mirei: Grădinița pentru totdeauna. O găsiți aici, zilele acestea se găsește la un preț super bun, (doar 22 lei) și v-o recomand cu drag, mai ales de citit înaintea începerii acomodării la grădiniță. Totodată, vreau să vă mai spun că dacă veți cumpăra cartea până pe 8 octombrie, veți putea participa la un seminar online de două ore (de la 16 la 18), organizat de Mira Loghin, despre provocările perioadei de acomodare a copiilor la grădiniță.

Practic, ce trebuie să faceți dacă vreti să participați vinerea aceasta la seminar (vă las date aici despre el): cumpărați cartea de aici, apoi scrieți editurii pentru a vă înscrie la seminar, așteaptați confirmarea locului la seminar și ulterior veți primi codul de acces pentru conexiunea la zoom. Atenție, vineri, 8 octombrie, are loc seminarul, de la 16 la 18!

Să vă fie de folos!

Cu drag!

K.

Credit foto: unsplash.com & arhivă personală