Mamă dragă, te prăbușești și ai uitat să-ți pui masca ție prima- povestea unui avion

În eventualitatea puțin probabilă a depresurizării cabinei, măștile de oxigen vor cădea automat din tavan. Persoanele însoțite de copii își vor pune mai întâi propria mască și abia apoi pe cea a copilului.

Așa începe. Sau de fapt, așa se sfârșește.

Așa sună discursul stewardesei. Haideți să jucăm scenariul acesta. Haideți să fim acolo, în avion, lângă copilul nostru. Haideți să vedem ce facem atunci când ne prăbușim. Când avionul nostru se va prăbuși.

Facem, de fapt, ce facem zi de zi.
Uităm că prima care trebuie să primească oxigen, că prima care trebuie să se hrănească, că prima care trebuie să se salveze suntem chiar noi. Și credeți-mă pe cuvânt, oricât de crud și crunt ar suna, nu e vorba de egoism. E vorba de supraviețuire și de nevoi, e vorba de fericire.

Zilnic ne trezim și de multe ori nici nu ne privim în oglindă.
Trece ziua și nu am apucat să ne privim.
Trece ziua și nu am apucat să ne ascultăm.
Noi, pe noi înșine.
Nimeni nu o va face daca nu o facem noi. Nimeni.

Și uite că într-o zi mi s-a întâmplat și mie. Am văzut cum mă prăbușeam, cum avionul în care mi-erau casa și copilul și soțul, se prăbușea. Era haos și durere. Și abia atunci am înțeles.

Am înțeles ce am făcut clipă de clipă greșit. Zi de zi avionul ăsta din inima mea se tot prăbușea, cu copilul meu și cu soțul meu în el. Îi puneam masca prima oară copilului meu, apoi i-o puneam soțului, iar la final de zi, dacă mai era loc, dacă se mai putea, mi-o puneam și mie.

Dar de cele mai multe ori, la final de zi mă prăbușeam eu însămi.

Nu mai reușeam să îmi pun masca. Nici măcar nu o mai găseam, nu mai știam unde este, nu mai știam cum arată. Asta făceam cu viața mea.
Alergam și încercam să fiu o mamă buna, să fiu mama cea mai bună, să le pot face pe toate, dar eu rămâneam fără aer treptat. Fără aer.
Mă sufocam.

Și nu înțelegeam ce făceam greșit.
Apoi m-am uitat în jur și toate cădeau. Cădea casa noastră, cădeau jucăriile din ea, cădeau visurile meu, se duceau undeva în prăpastie și eu nu mai aveam mâini să le prind pe toate. Și am început să plâng și să strig după ajutor. Dar nimeni nu mă ajuta. Toți îmi făceau semn, îmi arătau ceva și eu tot nu îmi dădeam seama.

Masca.
Masca, mamă dragă.
Pune-ți tu masca prima oară.
Apoi copilului tău.
Apoi soțului tău.
Apoi casei tale.
E singura soluție pe care o ai de a nu îți prăbuși avionul.

Doar cu aer, doar cu tine plină de nevoile tale împlinite, poți ține avionul în aer, poți respira și poți, în cele din urmă, să ajungi la finele călătoriei teafără, pe picioarele tale, cu omul tău mic în brațe și îmbrățișată de omul tău mare.

Nu, nu ești egoistă dacă ai grija de tine mai întâi.
Nu, nu e greșit să fii tu prima. Prima care merită atenție, prima care trebuie să își împlinească nevoile minime, prima care trebuie să își găsească timpul acela pentru ea, cu sine însăși, doar ea cu ea.

Nu, ascultă-mă bine de tot, nu e greșit să vrei să respiri.
Așa că atunci când simți că avionul se va prăbuși din nou și eu știu că aproape în fiecare zi e posibil să apară furtuni între nori, fă pentru mine ceva. De fapt, nu, nu pentru mine, pentru tine. Pune-ți masca de oxigen tu prima. Abia apoi vei avea de unde să dai.

Aer, iubire, timp, răbdare. Nu te lăsa la pământ. Nu te lăsa de una singură să ajungi să rămâi fără aer. Cum să îți ajuți copilul, cum să îi oferi atâtea din tine, dacă tu nu ești bine? Cum?
Cum să te împărți, spune-mi?

Cum să fii și mamă și femeie și om, dacă tu ajungi ușor, ușor să nu mai respiri? Cum îți vei face loc în viața ta pentru oamenii aceștia atât de importanți pentru tine – copilul și Omul tău, dacă TU, cea mai importantă, motorul casei voastre, te prăbușești?

Nu, oprește-te.
Te rog din suflet fă ceva pentru tine.
Fă ceva pentru tine întâia oară.
Și nu te mai lăsa pe ultimul loc.
Nu te mai lăsa fără aer.

Dacă tu respiri prima, tu poți să îți ajuți copilul.
Daca tu îți hrănești prima nevoile, tu poți fi completă în a-i oferi puiului tau răbdare și blândețe.

Daca tu începi să exiști din nou și să fii cea mai importantă pentru tine, poți să și iubești.

Vezi tu, pentru că iubirea, pentru că familia și îngrijirea ei, nu e doar despre lucruri ușoare care plutesc în vazduh, uneori e și despre forța de a ține în aer greutatea unui avion.

Și asta nu o poți face decât respirând.
Nu o poți face decât punandu-ți ție prima masca de oxigen.

Credit foto: shutterstock.com