Le arătăm ce e lumea, ce e dragostea, cine suntem noi

Le arătăm ce e lumea, ce e dragostea, cine suntem noi
Le arătăm cum se iartă un om care a greșit,
Le arătăm cum se simte pierderea,
Le arătăm că lumea are bine și rău
Și că-i mai sfânt și cald să faci parte din cel dintâi loc
Le arătăm că nu mereu noi o să fim cei care câștigă
Cei care au dreptate
Sau cei care văd greșit
Le arătăm oameni și accidente,
Le arătăm cum se mănâncă și cum se stă la masă l,
Le arătăm cum se merge și cum se aleargă,
Le arătăm cum se vede lumea de jos și de sus și din miezul orizontului,
Le arătăm lumea și la un moment dat
Ne dau drumul la mână și pleacă în ea –
Ni se strânge inima asta de părinte,
Dar acceptăm, tragem aerul tot în piept
Și expirăm împlinirea, dar mai ales teama
De-a nu le fi arătat ce trebuia.

Le arătăm ce e dragostea
O facem încă de când sunt în noi
Fără să știm,
Fără să simțim,
Le arătăm cum se mângâie,
Cum se îmbrățișează,
Le arătăm cum trebuie să fii unit și echipă,
Altfel n-ai nicio șansă.
Le arătăm că tandrețea și duioșia vin din simțire, ci nu din obligație
Le arătăm că nu se iubește în doze și nici în forme
Le arătăm că nu se iubește ieri, acum sau mâine
Le arătăm că nu există ban care să cumpere iubirea
Și că există doar timp care s-o facă.
Le arătăm cum să privești un om ca să-i fii drag
Și cum să îi zâmbești,
Le arătăm cum ne schimbăm datorită iubirii
Și le arătăm cum ne doare din cauza lipsei ei.
Le arătăm că să iubești e ușor
Dar că ține doar de noi să fim iubiți.

Le arătăm cine suntem noi
Cine sunt mama și tatăl nostru
Le arătăm strămoșii și ne uimim întorcând clepsidre și generații,
Le arătăm fotografii și amintiri,
Le arătăm zi de zi cum suntem și nu suntem,
Le arătăm că mai greșim și pentru asta trebuie să cerem iertare.
Le arătăm că ne mai pierdem răbdarea, încrederea, avântul,
Dar că tot noi trebuie să ne întindem aripile ca să le înălțăm din nou
Le arătăm unde am ajuns și unde am fost înainte
Le arătăm părți din noi, deschise
Și ne rugăm să putem face la fel și cu cele închise.
Le arătăm cum cădem, cum ne ridicăm, cum zburăm și cum înotăm,
Le arătăm cum se trăiește
Le arătăm că suntem oameni.

Iar la final se duc
Poteca e înaltă
Și noi la bază o să rămânem
Stăm încă acolo
Uite, uite cum dau din mâini ca o nebună
Aș vrea să-i spun să nu mă uite,
Aș vrea să-i spun că-i cel mai bun,
Aș vrea să-i spun atâtea,
Dar tac
Și-n liniștea tăcerii în mine naște o speranță
Din locul în care mi te-ai născut tu, copile,
De acolo iese și aleargă pe cărare lângă tine
Încrederea
De-a-ți fi arătat ce trebuia.

Credit photo: unsplash.com