Las-o să facă o baie în seara asta

Liniștește-l tu pe micul om
Leagănă-l sau adoarme-l
Și las-o pe ea să stea în apa caldă
Și să își adune frământările.

Imaginează-ți cum apa îi curge pe trup
Și adu-ți aminte că e mama copilului tău,
Adu-ți aminte cât ai iubit-o cândva
Și mai ales, cât ai dorit-o.

Și cum își va spăla mâinile durând-o
Și pântecul
Și sânii
Și spatele
Și părul
Și inima-i va plânge în cada din odaie

Las-o să facă o baie în seara asta,
Spune-i tu –
Surprinde-o cu un gest banal
Și tine casa în liniște pentru o oră.

Și-n baia aceea ea tot va auzi
Părându-i-se-
Scâncet de copil și frica îi va fi,
Dar n-o lăsa să iasă
Spune-i acolo ea să stea.

Las-o să facă o baie în seara asta
În aburii nopții se va trezi oricum
Puiul de om să liniștească,
Puiul de om să îl hrănească.

Las-o să facă o baie în seara asta
Să simtă într-o apă fierbinte
Ce între voi doi s-a amânat
S-a distanțat,
Pentru că ați fost ocupați să creșteți o viață
Din voi, amândoi.

Las-o să facă o baie în seara asta
Dă-i un ceas de ea cu ea
Dă-i un moment în care să se simtă iubită
Cine-ar fi zis că pentru o mamă
O baie caldă e uneori dezmierd pe rană?
Cine-ar fi zis?

Las-o să facă o baie în seara asta
Pentru un timp va fi mai…
Fericită.

fb-share-icon0