Inima mea de 10 ani
Inima mea de 10 ani
Crede pe bune când oamenii spun aia
Și ailaltă
Inima mea de 10 ani
Crede că oamenii habar nu au cum să facă rău
Inima mea de 10 ani
Crede că oricine poate fi frumos, chiar și cu urechi clăpăuge
Inima mea de 10 ani
Crede că toți părinții sunt perfecți
Inima mea de 10 ani
S-a pitit bine în cel mai adânc colț din mine
Nu știu cum să o scot acolo
Să-i spun că nu a fost nimic pe bune
Să-i spun că încă există speranță?
Inima mea de 10 ani
Se poarta ca un copil
Și chiar am să-i spun că e unul
Dacă nu iese de acolo odată
Inima mea de 10 ani
Mai crede că oamenii răspund
Orice ar fi
Inima mea de 10 ani
Crede că prietenii nu se schimbă odată ce-ți sunt prieteni
Inima mea de 10 ani
Crede că nu o să fie făcută bucăți, bucăți, bucăți
Inima mea de 10 ani
Mă privește uneori atât de frumos, încât mă doare tot ce-i fac
Inima mea de 10 ani
Crede că iubirea e ceva ușor de atins și de simțit
Inima mea de 10 ani
E atât de fraieră, săraca.
E atât de puternică, nebuna
Inima mea de 10 ani
Oh, inima mea de 10 ani,
Păcat că ai îmbătrânit azi atât de mult
Doar că ai stat în pieptul meu.
Inima mea de 10 ani,
Te iubesc, așa am știut eu să fac.
**Titlu inspirat de melodia “Inima mea de 10 ani” de la Trupa Taxi & Delia.
Credit foto: shutterstock.com