De ce ne înfuriem așa pe copiii noștri?

Poate e munca aia unde am rămas în urmă prea rău.
Poate e o altă mâhnire care stă în noi de ceva vreme și nu am scos-o de acolo.
Poate banalele de rufe nespălate.
Poate vasele din chiuvetă.
Sau poate grija că nu ești îndeajuns.
Și obstacole care îți mișcă viața zi cu zi.

Poate că e o furie în tine care la început era mică și apoi s-a făcut mare și apoi uriașă și uite-o cum iese acum din tine cu fața asta de balaur și nu mai știi ce să faci. Copilul tău se sperie de tine și tu nu mai știi ce să faci.

Și aici faci cea mai mare greșeală. Nu îl mai vezi pe copilul ăsta mic. Nu îl mai vezi pe copilul tău. Ca și cum el nu ți-ar mai aparține, îl transformi crud într-un fel de dușman și vrei să lași asupra lui toată furia ta.

Dar hai să stăm noi puțin în sufletul lor, te rog. Hai să facem un exercițiu.
Cineva e furios pe tine și de cele mai multe ori tu nu știi de ce. Țipă la tine, trântește și uneori simți că îți va face ceva rău și îți este frică, frică tare. Ființa asta despre care îți vorbesc e ființa la care tu ții cel mai mult pe lumea asta. De ea te agăți, de ea te ții cu mâinile și cu inima. Dar ea parcă nu te mai cunoaște, pur și simplu dintr-odată nu mai vrea să te asculte, nu mai vrea să te vadă. Și atunci simți și mai tare că pierzi siguranța, că pierzi iubirea. Cum se simte?

Doare rău. Și nu vreau să te facă să te doară și mai tare acum, draga mamă. Nu.
Vreau ca atunci când mai vine balaurul ăsta cu aripi negre spre tine, să îi dai un pumn tare de tot în față. Să o ia în altă direcție, să vă lase în pace. Pentru că tu îți iubești copilul și nu vrei să îl faci să se simtă neiubit. Pentru că nu e vina lui pentru ce simte și pentru cum se comportă.

Sau poate pur și simplu pentru că acest copil al tău nu îți vrea deloc răul.
Nu vrea să fii furios, dar nu știe cum să se descurce fără tine, uneori are nevoie de tine cu toată carnea ta, cu tot sufletul tău, cu toată răbdarea ta.
E mic și nu știe, iar emoțiile astea mari sunt enorme pentru el.

De ce suntem atât de furiosi pe copiii noștri?
Nu știu, poate pentru că ne întoarcem acolo. În camera aia a noastră de când eram mici. Ce s-a întâmplat acolo? Cum arăta mama ta? Ce îți spunea tatăl tău? Ce simți acum?

Daca vrei să ai o scuză, atunci vreau să știi că singura ta scuză poate fi iubirea, iar iubirea nu crește fără răbdare.
Nu are cum. Nu a învățat și nu știe să o facă.

Iubirea crește doar împreună cu răbdarea, exact cum un copil înflorește în liniștea familiei sale.

Credit Photo: unsplash.com