Contradicțiile din sufletul unei mame

Să ți-l dorești, să îl aștepți, să îl mângâi prin pielea ta 9 luni, dar să îți dorești uneori liniște.
Ce contradicție zace în sufletul meu de mamă.
Cu mâna mea, cu aceasta cu care i-am pus primul scutec, cu care i-am spălat primul fir de păr, cu care i-am șters prima lacrimă, cu aceeași mână cu care i-am ținut palma atâtea mii de zile în palma mea, să-l strâng de mâna lui într-o seară, așa, orbită de nervi, că nu a făcut ceea ce l-am rugat.

Ce contradicție ticăloasă poate să zacă în sufletul meu de mamă.
Să îmi doresc să îl sărut pe frunte și pe păr și pe obraji și pe tălpi, dar uneori să îmi fie prea mult și să simt să ies din camera în care e și el.
Să fiu zi de zi, noapte de noapte cu el, a lui, lângă el, dar să plece într-o bună zi de acasă vreo două ore și să îmi fie groaznic de dor de el.
Să îmi spun în gând și să știu pe de rost cum ar trebui să îi vorbesc, cum ar trebui să mă comport, dar să uit tot și să fiu lașă la prima umbră de furie.
Sa îmi doresc să stau mai mult cu el mâine, iar mâine să fie alt motiv pentru care nu mai fac asta.

Ce contradicție dureroasă poate să fie uneori în mine.
Să știu că timp de la mine e tot ceea ce are el nevoie și totuși… să nu i-l dau cât pot de mult.
Să mă joc cu el, să avem zile de ținut minte pe veci, să îi povestesc despre orice, să mă fac copilă în brațele lui mici, să îl mângâi seară de seară, să îl învelesc, să îl sărut în somn, să îl iubesc cu forța pe care nu am avut-o niciodată și cu toate acestea…
Să fie clipe, momente în viața mea când mă port ca și cum nu ar fi ființa cea mai importantă de pe pământ pentru mine.

Să pot să fac mai mult pentru fărâma asta de om din mine și să nu o fac în absolut.
Contradicția unui părinte
Care a crezut despre sine
Că nu merită tot

Credit foto: freepik.com

0