Am trecut și prin Rai, dar și prin Iad alături de copilul meu și vă rog, nu vă bateți joc de asta
Acesta este un articol pe care îl scriu puțin furioasă, recunosc asta. Știți că eu mereu v-am expus și exprimat multe părți din viața mea, din maternitate, din momentele mai puțin plăcute, mai greu de auzit, de vorbit despre, de citit.
Și aș vrea să îl fac un fel de manifest pentru toți care cred că pot fi mai presus de o mamă.
Nu consider că eu am drept suprem asupra copilului meu. Nu, nici pe departe asta. Dar am dreptul să știu orice i se întâmplă. Am dreptul să pot să îi fiu alături la orice pas.
Acum doi ani am trecut alături de Marc prin iad. A avut un diagnostic de dermatită atopică severă. Nici măcar astăzi nu pot scrie și nu vă pot povesti cum a fost. Sper să nu îmi cereți multe detalii despre asta, chiar nu pot, încă mi se strânge inima și izbucnesc în plâns când îmi aduc aminte. Se spune că vei putea povesti despre un eveniment tragic sau despre o traumă abia atunci când nu vei mai simți lucrurile acestea. Timpul chiar le rezolvă pe toate și sper într-o bună zi să vă povestesc totul complet, cum s-a întâmplat, cum am trecut peste, ce facem în prezent referitor la asta. Dar acum încă nu pot.
Au fost multe nopți în care nu am dormit, în care l-am văzut scărpinându-se, în care era plin de sânge, și multe zile în care medicii nu făceau nimic, nu știau ce. Vă promit că o să vă povestesc cândva, dar acum nu pot.
Sunt membri din familia noastră, prieteni apropiați care nici ei nu știu prin ce am trecut.
Dar recent s-a întâmplat ceva care m-a afectat și mi-a trezit în mine amintiri de atunci. Și aș vrea să împărtășesc cu voi cum văd eu lucrurile și sper să vă apărați și voi dacă veți fi expuse cândva acestor situații.
Când sunteți criticate referitor la copiii voștri, nu aplecați capul. Spuneți ce aveți de spus. Habar nu au ei prin ce treceți.
Când cineva crede, ORICINE ar fi acest cineva, că știe el mai bine ce este mai potrivit pentru copilul vostru și se încăpățânează să v-o demonstreze, rugați-i respectuos să își facă proprii copii. Dacă nu mai pot, rugați-i să facă toate sfaturile și sugestiile asupra lor.
Desigur, în aceste cazuri excepția de la regulă sunt medicii sau persoanele de specialitate cărora le cereți voi ajutorul și sfaturile pentru competența lor.
Nu ezitați, să nu cumva să nu vă încredeți în instinctul vostru de mamă. E cel mai puternic instinct care poate exista între o mamă și copilul său. Simțiți că nu îi este bine, luați-l de acolo, simțiți că acea persoană cu care l-ați lăsat nu e de încredere, nu îl mai lăsați a doua oară, simțiți că cineva pur și simplu își bate joc de ce ați construit voi până acum, nu îi mai dați șansa să o facă.
Mă întreb câți din acești binevoitori au fost vreodată o zi și o noapte alături de voi când copilul era mic.
Mă întreb de câte ori v-au sunat.
De câte ori v-au adus un castron cu supă. O cană cu lapte. Orice.
Mă întreb ce știu ei de fapt despre voi.
Din nefericire, multe dintre lucrurile amintite mai sus se întâmplă chiar și cu cei foarte apropiați de copil, cu bunicii săi.
Exista o limită foarte clară aici. Pe care știu că e foarte greu și vouă să o impuneți, pentru că implică conflicte, discuții și sentimente contradictorii. Nu vreți să vă certați cu soțul, nu vreți să fiți oaia neagra, nu vreți să fiți spânul din poveste, dar mă mai întreb în ce doză contează toate acestea când vine vorba de bunăstarea voastră și mai ales, a copilului vostru?
Nu mai permiteți să vă arate cu degetul.
Nu mai permiteți să comenteze.
Nu mai permiteți nici măcar să stea lângă voi acești oameni.
Nu le mai răspundeți. Ignoranța este extraordinară.
Iar când vine vorba de copilul vostru, mai încercați să faceți ceva. Nu vă încăpățânați să calmați uraganul, furtunile ce vor apărea. Calmați-vă pe voi înșivă cel dintâi.
Apoi toate se vor așeza.
Și orice ar fi, aveți cea mai mare încredere în voi, care le sunteți mame, pentru că doar voi aveți cel mai puternic instinct de pe acest pământ în ceea ce îi privește.
Fiți leoaice dacă trebuie.
Nimeni nu a fost acolo în locul vostru ca să simtă la fel ca voi: nașterea, tăietura, sânii curgând și durând, sângele, nopțile fără somn în care vă venea să vă prăbușiți, sentimentele că sunteți incapabile când v-au căzut bolnavi în brațe, sentimentul de copleșire, responsabilitatea imensă pe care ați primit-o dintr-odată și multe altele.
Nimeni nu a fost acolo. Doar voi.
De ce să tăceți atunci?
Vorbiți pentru copiii voștri.
Apărați ceea ce simțiți.
Iar dacă ați trecut și voi prin iad și știți cum este, nu permiteți nimănui să vă mai aducă în acea situație, cu intenție sau cu neintenție.
Pentru că până la urma urmei, singura care va sta la căpătuiul copilului, e tot mama.
Credit foto: unsplash.com
0
