Când vei rămâne mic doar în fotografii

Când îți voi deschide ușa, voi rămâne mirată că ai venit. Tu, la mine.

Ce faci, copile, pe aici, îți voi zice.
Am venit să te văd, mama, nu am voie?
Ba da, ba da, normal că ai, dar uite cum m-ai găsit.
Cum te-am găsit, mama?

Și atunci o să le vezi. O să le vezi pe toate pe podea: albumul gol de fotografii, fotografiile împrăștiate, unele peste celelalte, unele încă lucioase de la lacrimile mele bătrâne.

Nici nu te vei mai descălța. Vei intra așa în casă și eu te voi ierta, pentru că la vremea aceea, îmi va fi dor prea tare să mai fiu eu cea care îți descalță bocancii murdari.

Noi eram aici, mama?
Da, noi eram.

O să mă așez lângă tine.

Nu o să plâng. O să fiu puternică atunci. O să fiu prea ridată de vremuri și prea încercată de timp.

O să încep să îți povestesc.

Despre tine, despre mine, despre noi, despre paradisul nostru, despre haosul nostru, despre cum trăiam în casa asta, despre cum dormeam în patul ăsta, despre cum ne jucam în camera asta, cum mâncam, cum ne certam și ne împăcam.

O să îmi spui că eram frumoasă tare și o să mă întrebi unde s-a dus părul meu lung. Nu o să îți răspund că mi l-a furat bătrânețea, pentru că o să mă văd în clipa asta la fel ca cea din fotografii: tânără. Tu mic, eu tânără. Tu neajutorat, eu brațele tale. Tu avându-mă ca univers pe mine, eu avându-te pe tine pe umeri, în brațe, în inimă, în cârcă, în tot. Acum, uitandu-ne ne la fotografiile ăstea, toate o să pară atât de ușoare, dar pe atunci se simțeau atât de grele, fir-ar viața asta să fie. Prea grele.

Acum când ne uităm la fotografiile ăstea, tu prea mare, iar eu prea bătrână, totul, dar totul de atunci pare ușor, pare iubire, pare calm.

Și o să îți mai povestesc.

Cum am fost imperfectă. Cum nu era mereu totul ca în fotografii. Cum îmi mai ieșeam din fire, cum mai plângeai, cum nu te înțelegeam mereu. Cum nu mă coboram la nivelul tău și cum nu te strângeam în brațe de fiecare dată când aveai nevoie.

Tu n-o să spui nimic, iar eu voi continua să îți povestesc.

O să îți arăt apoi perna pe care dormeai mereu, uite-o, uite-o aici în fotografii, uite-o, înc-o am în casă. Și etajera pe care urcai la baie ca să îți speli mânuțele, și prima ta bicicletă care a învechit în balcon și ea, așa ca mine, și hainele tale de atunci și locul în care citeam, locul în care ai mâzgălit pe pereți și nu am mai văruit acolo, nu, acolo nu am vrut.

Te vei uita la fotografie după fotografie: mama, dar eram fericit, uite, uite ce copil fericit eram!

Erai, da, eram, în cea mai mare parte eram, așa cum ne aveam pe noi, așa cum eram toți, eu și tatal tău, eram bine, dar erau și momentele în care nu mă regăseam, copile.

În care uitam să îți fiu cum ai fi avut tu nevoie.
În care nu eram mereu prezentă.
În care îmi venea să fug, să plec, să nu mă mai întorc.
În care mă bucuram uneori că pleci și că am puțin timp liber.

Mă bucuram că crești, copile!

Și atunci voi izbucni în plânset. Nu mi-l voi mai putea ține, iar tu de mână mă vei prinde.

Pentru că ție îți va fi milă, dar mie îmi va fi și mai milă de femeia aceea tânără, de mama aceea care credea că timpul nu va trece, pentru că azi, azi, el a trecut.

Tu mic, eu tânără.
Tu mare, eu bătrână.

Dor, dor mult de tot. Dor de noi mici și tineri, dor de tine, copile, în casa mea în care acum e atâta liniște.

Tu ochii îmi vei șterge cu mâna ta de bărbat și-mi vei zâmbi:
Uită-te, mama, la fotografiile ăstea: uite cum mă țineai, uite cum te țineam, uite cum ne strângeam în brațe, uite cum te priveam, și tu-mi zici mie că erai haos? Tu-mi zici mie că nu doreai, că nu mă iubeai? Tu-mi zici mie că erai o mamă rea, o mamă imperfectă?

Mama, tu poti să-mi spui ce-oi vrea, dar în fotografii se vede.
Se vede, mamă dragă, cum mă iubeai.
Dincolo de hârtie, dincolo de aparat, dincolo de ochii toți ai lumii.

Tu mic, eu tânără.
Tu mare, eu bătrână.

Mă grabesc mama, vei adăuga.
Du-te, du-te, nu mă băga în seamă, copile.

Și-n pragul ușii, tot acolo, înainte ușa s-o închizi îți voi vedea spatele, te voi vedea pe tine înalt, cu blugii aceia tociți tare și-n buzunarul de la spate am să văd –

C-o fotografie ai furat
Una cu mine și cu tine.

…

Aceste rânduri fiind scoase din mine aproape plângând, vă încurajez, dragile mele, să vă faceți cât mai multe fotografii vouă si puilor voștri, o să vă reîntoarceți la ele cu tot dragul și dorul din lume, mai târziu.

Iar dacă până acum nu ați făcut fotografii împreună, dacă vă căutați un om bun care să vă surprindă fix așa cum sunteți voi, vă rog să îi scrieți Deliei – Delia Șimon- Fotografie (dacă sunteți din București/împrejurimi) – face minuni cu aparatul foto în mână și v-o recomand din suflet!

Delia este foarte blândă, a avut atâta răbdare cu noi, cu Marc, mi-a plăcut mult de tot de ea, se vede că are o experientă mare în lucrul cu cei mici și mai ales în a surprinde momentele intime dintr-o familie. Decorul din fotografiile noastre este chiar în studio-ul Deliei, care se află într-un apartament în care o să vă simțiți ca acasă, este cald și intim și dispune de un spațiu în care cei mici au la îndemână jucării cu care se pot juca în timpul ședințelor foto. Delia fotografiază cupluri, maternity, copii și familii (vedeți foto aici), dar este și fotograf la evenimentele speciale (vedeți foto aici) și face și minuni cu fotografiile de brand personal și produse ce necesită prezentare/promovare (vedeți foto aici).

Vă las și datele ei de contact aici, ca să vă fie la îndemână, o să vă facă cele mai frumoase fotografii, o să vedeți!

Pagina de Facebook Delia Șimon-Fotografie

Contact direct prin mesaj

Mobil: 0753 316 780
Mail: fiefotografie@gmail.com