Mă enerva când mama… și abia mai târziu am înțeles

Mă enerva când mama lua cu poftă o gură din mărul verde și acru și apoi mi-l dădea mie, doar să-l curețe ea întâi de partea stricată.
Mă enerva când găseam în rucsacul de drum câte un sandviș, deși îi spusesem să nu-mi pună nimic la mine.
Mă enerva când mă ștergea la gură cu o dâră de scuipat pe deget, ca să nu ajung murdară pe vreundeva.

Mă enerva când mă învelea, deși mie îmi plăcea să stau dezvelită.
Mă enerva când venea în camera mea din minut în minut când învățam să mă întrebe dacă vreau ceva.
Mă enerva când îmi spunea să mai ies și pe afară, să mai stau cu prietenii, că nu doar școala e tot în viață.

Mă enerva când se certa cu tata pentru mine.
Mă enerva când își făcea griji, prea multe griji,
Mă enerva când mă suna zilnic,
Mă enerva când se supăra că nu am mai sunat-o preț de câteva zile,
Mă enerva când ea își anula viața,
Mă enerva când ea își anula trăirile,
Mă enervau toate sacrificiile ei.

Mă enerva toată grija ei nemărginită,
Mă enerva toată slăbiciunea ei pentru mine,
Mă enerva, parca, toată iubirea asta a ei, cum nu mi s-a mai dat, cum nu mai avusesem, de parcă m-ar fi urmărit mereu, de oriunde și în același timp,mă enerva că mama avea încredere în mine să plec oriunde, să fac ce cred eu și ce vreau eu.

Mă enerva că m-a lăsat să aleg mereu ce am vrut, să dau cu capul singură de zid.
Mă enerva că-mi dădea toată libertatea de pe pământ
Mă enerva că își lua ei de la gură pentru mine și pentru sora mea.

Mă enerva că nu mai avea grijă de sufletul ei.

Mă enerva că era tristă uneori.
Mă enerva mama asta, care mă iubea atât de mult
Până-ntr-o zi
Cand am născut și am început să cresc
Un copil, copilul meu
Și am început și eu să enervez…

Sursă foto: Pexels.com