Să nu mai fii tu mereu ultima

N-ai cum să iubești un copil doar într-o viață. Îți trebuie ceva mai mult de atât. Iar acum că știi asta, te rog nu mai fi tu mereu ultima.

Ultima care mănâncă ce a mai rămas. Ultima care își piaptănă părul rărit. Ultima care face pentru ea. Ultima care își poartă sieși grijă. Ultima care nu mai are loc să fie prima, să fie văzută.

În coada asta a vieții tale ai început să pui mai întâi copil, bărbat și chiar și pe alți oameni. Dar parcă de tine nu mai e loc.

Faci masa, strângi masa și atunci văzând acele resturi ce rămân, te așezi într-un sfârșit pe scaun și-ti aduci aminte că tu n-ai mâncat. De parcă nu ar fi fost timp, de parcă nu ar fi fost vreme, de parcă nu ai mai exista.

Toate se întâmplă și începi să îți vezi viața în scene cum ți se derulează în fața. Ai născut. Te-ai schimbat. Ai alăptat. Ai primit un alt corp. Ți-a fost dor de tine. Ai început să supraviețuiești făcându-i fericiți pe ai tăi, pe cel din tine, pe cei de lângă tine, numai că în timpul ăsta scurs, ai făcut cumva să întorci clepsidra contra ta: mereu contra cronometru, mereu pe grabă, mereu de neajuns.

Ai început să trăiești prea puțin și să alergi prea mult țintuită într-un loc în care tu nu încăpeai cu totul.

Unde se sfârșește copilul tău și unde începi tu? Îmi poți răspunde la întrebarea asta sau e prea grea? O să îmi spui că nu sunt o mamă bună. O să obiectezi cum să te întreb asta. O să îmi spui că nu e corect să văd așa. O să îmi spui că nu poți vedea viața fără copilul tău. Dar viața ta nu trebuie să fie fără el, viața ta trebuie să fie cu tine și cu el în ea. Și nu vorbesc aici de a limita afecțiunea, răbdarea și nevoia pe care le are copilul tău de la tine, ci de a ști când tu nu mai poți, de a ști când tu ai început sa nu mai exiști și de a ști când tu ai renunțat să îți mai îndeplinești dorințe.

Atâtea printre noi care o facem. Trăim fără să ne mai privim și fără să ne mai ascultăm. Trăim umplând în toate locurile, iar într-o zi ne întrebăm cum ne am secat. Păi, de aceea, dragă mamă, pentru că ai dat în toate locurile și nu ai stat și tu puțin cu picioarele într-o apă să te bucuri.

Mai ține minte ceva. Fericirea de a fi mamă nu se împlinește așa ușor. Da, zilnic o simțim, dar simțim firimituri. Fericirea de a fi mamă se creează în timp. În anii copilului tău și în anii tăi lângă el. Dacă anii tai lângă el vor fi plini doar cu el și prea lipsiți de tine, balanța se înclină și cade. Te vei destrăma.

Într-o bună zi ți se va întâmpla asta și o să reclami fericirea, o să reclami Dumnezeul în care vei crede, o să strigi printre dinți regrete. Nu. Nu lăsa să se ajungă acolo. Nu te lăsa să ajungi acolo. Poți avea un copil și poți fi împlinită. Poți avea un copil fericit și poți lucra și la tine fie și o clipă dintr-o zi. Dar nu renunța la clipa aia. Să-ți rămână mereu măcar ceva și pentru tine. În fond, unii zic, mama-i numai una.
Ea dă altfel, ea dă totul. Ei bine, totul asta nu se face din nimic, oameni buni. Eu asta le-aș spune.

Și mă întorc la ideile mele de început. N-ai cum să iubești un copil doar într-o viață. Pentru că el e profund, e dincolo de tine, e ceva ce nu prea ai cum să descrii cert. Și chiar nu poți fi cu totul numai și numai pentru el, știi de ce? Pentru că asta ar însemna să fii deloc pentru tine.

Credit foto: reshot.com