Și știu că o să crezi cândva că eu nu mai sunt omul tău

Așa. Cam pe la 13-14 ani. Când o să te închizi în cameră și n-o să știu prea multe despre tine.

Așa. Cam pe la 18. Când sfaturile mele o să conteze cel mai puțin, când o să fie mai de încredere să îți iei singur lumea în cap, fără mine.

Când o să te ascunzi de mine că fumezi.
Când o să te ascunzi de mine că te-ai îndrăgostit și ți-e rușine cum se simte.
Când o să ascunzi de mine că ți-ai trădat vreun prieten.
Când o să te ascunzi de mine că nu prea ai fost corect față de o fată.
Când o să te ascunzi de mine că ai picat la vreun examen.
Când o să te ascunzi de mine că te-ai împrumutat și nu ai de unde să îi dai inapoi.
Când o să te ascunzi de mine că ai băut prea mult aseară la petrecere cu băieții.

Când o să te ascunzi de mine cu tot ce ai tu, cu ceea ce ți se întâmplă, pentru că nu ți se va mai părea deloc firesc să aparții cuiva, nici măcar mamei tale.

Știu că într-o lume ideală aș spune că tu nu le vei face, că eu o să te învăț și o să-ți arăt cum să nu le faci pe cele rele și greșite, dar nu, nu este așa. Nu are cum să fie așa.

Pentru că eu vreau să le faci și pe cele rele și pe cele greșite. Vreau să simți cum se trăiește viața asta din plin, cu extazurile și cu disperările ei, cu tristețea și cu emoțiile ei, cu riscurile, cu tentațiile, cu libertatea și cu nebunia ei.

Și atunci, în culmea secretelor tale, de multe ori o să fiu nevoită să mă dau la o parte. Se vor rupe multe părți din mine, dar altele se vor recunoaște. Se vor cutremura în mine emoții pentru tine, pentru că voi ști că și eu am fost cândva acolo, în locul tău, adolescentă, tânără și hoinară.

Și atunci, atunci când o să crezi că eu nu mai sunt deloc omul tău, când o să mă simt cel mai puțin iubită pe pământ, o să citesc aici, sper, și o să-mi amintesc de noaptea asta de 18 iulie, un dulce cald într-o noapte, când la 3 ani și jumătate ai tăi, încă vrei să dormi cu mâna pe sânul meu, iar mie nu-mi mai place asta, pentru că simt că nu mai ești bebeluș, ci ești băiețel și vreau din răsputeri să te desprind parcă de mine, dar tu mai tare te altoiești de pielea mea și atunci simt.

Simt cu totul cum rădăcinile tale îți sunt atât de adânc înfipte în pielea și-n pântecul meu, în mine toată, în gât, în urechi și în ochi. Și în inimă, copile. Acolo ai făcut un soi de înrădăcinare și asta va dura o veșnicie.

Vor fi acolo tulpini, vor crește frunze. Vor înrodi, se vor mai usca, dar rădăcinile tale vor fi mereu în mine. Și când o să ai 13-14, și la 18 ani.

Și chiar de nu o să îmi mai deschizi ușa camerei tale, chiar de nu o să-ți știu nici măcar unul dintre multele tale secrete, o să-mi așez mâna pe un sân, pe sânul ăsta drept și o să-mi amintesc cât de legați suntem în viață asta noi doi.

Nu o să mă simt nici singură, nici părăsită. O să știu că te vei întoarce la mine fix când vei avea nevoie, pentru că petalele chiar de cad, rămân lângă rădăcina lor.

Iar eu o să te culeg de oriunde vei fi și oricât de abătute petalele-ți vor fi, știu asta.

Credit foto: unsplash.com