(VI)*Celei care a născut*

Nu o să uiți niciodată. Cât au însemnat două liniuțe. Cum au schimbat ele Universul, pe tine, pe el.

Două liniuțe care ți-au mișcat viața din loc, care ți-au dat sens, care te-au trezit. Doamne, ce singură credeai că ești atunci.

Apoi drumul.
Nici pe acesta nu-l vei uita. Că singură a trebuit să plămădești, să frămânți aluatul din pielea ta, să accepți că acum tu ești cuib, tu ești casa unui alt om. Care a venit așa, deodată, trosc, a spart geamurile, a zgâlțâit ușa.

Tu trebuia să îl primești, oricum și orice ar fi fost. Ai înghițit în sec. Ți-era frică, ți-era emoție, ți-era vrute și nevrute și poate puțin de ce fac eu acum, cum ne descurcăm cu banii, unde o să stăm, nici măcar nu suntem căsătoriți sau nici măcar nu știu dacă el îl vrea, ce o să zică mama, apăi tata, eu n-am ținut în brațe bebeluș, toate le simțeai cum bat și îți trăsnesc în tâmple.

Și după aceea ai născut.
Și tu – odată cu el. Te-ai născut a doua oară și n-ai fi crezut-o.

L-au așezat pe tine, așa cum era, dezbrăcat, neîngrijit, al nimănui. Al nimănui. Un fir de ghiocel ce tremura. L-au așezat pe pieptul tău și ți s-a ghemuit pe inimă. Atât era. Cât o palmă, cât o inimă, cât două artere împerecheate, înrădăcinate. Nu-l mai puteai smulge de acolo. Pusese lacăt.

Era culoare. O zi de primăvară-vară în viața ta. Între furtuni și țipete, între scrâșniri și furie, a calmat apele, aerul din tine. Ți-a dat drumul la respirație, te-a îngenuncheat, te-a zguduit din tot ce aveai mai murdar, mai cu păcat, mai cu secret.

Te-a făcut să deschizi ochii de-adevăratelea și să vezi unde e preț, ce are preț. Te-a făcut să te gândești de două ori înainte de a face ceva. Te-a făcut să te iubești mai mult, ca să poți să i te dai lui întreagă, perfectă, cu toată fericirea ce ai fi putut-o duce.

Mă uit în spatele meu și o văd pe patul de spital pe cea care a născut.
E cea mai frumoasă femeie din lume.
E cea mai curajoasă femeie din lume.
E cea mai iubită femeie din lume.
E cea mai fericită femeie din lume.

Nimeni nu o să mai vorbească despre sângerările tale.
Nimeni nu o să mai vorbească despre crăpăturile dureroase ale sânilor tăi.
Nici despre cum alăptai în picioare, pentru că altfel nu puteai.
Nimeni nu o să mai amintească despre atâtea nopți fără strop de somn, despre simțământul că nimic nu faci bine.
Nici despre cum va atârna pielea ta, nici despre lacrimile ascunse, nici despre nevoia de-a fi singură.

Se vor duce.
Se vor șterge.
-Unde- nu știu.
Uita-se-vor.