Ziua în care m-ai strâns tare de mână a fost ziua în care nu meritam deloc

Îți sărut fiecare degețel în parte, apoi mâna și îți spun noapte bună.
Tu mă ții strâns de mână și îmi spui să te mai țin puțin așa, să te țin strâns. Eu încerc să-mi eliberez mâna din palma ta, dar atunci tu cu mâna ta mică mă prinzi și mai tare și mă strângi.

Ține-mă așa. Așa îmi spui.

Și mie încă mi-e ciudă.
Încă mi-e așa, ciudat și vinovăție.
Pentru că eu nu merit azi.
Așa simt.
Azi nu te-am înțeles.
Azi m-am supărat pe tine din toate nimicurile.
Azi nu am mai găsit de cumpărat răbdare și nici în mine n-a mai fost.
Azi a fost o zi din aceea în care a fost vorba mult prea mult despre mine și prea puțin despre tine.
O zi în care n-am fost ce trebuia.

Pentru că nu te-am ascultat.
Pentru că nu te-am înțeles.
Pentru că nu ți-am dat timp.

Și tot azi, acum, e ziua în care tu mă strângi cel mai tare de mână.
Eu ce să fac?
Spuneți-mi voi.
Unde să fug? Unde să mă ascund?

Nu fac nimic.
Aici rămân.
În palma ta, în mâna ta cea mică și-n ea m-aș îngropa.

Dar tu, tu mi-ai dat pământul la o parte, ai pune sămânță bună, apoi apă. Și acolo ai aștepta.

Să-ți răsar din nou.
Să fiu mai blândă, mai plină de petale.
Mai bună.

Foto: unsplash.com