Tu iei de la mine tot: dureri și iubiri

Pentru că mi-a luat mult timp să înțeleg și mai ales, să te înțeleg.
Pentru că tot ce ți s-a întâmplat ție, a trecut, atât de firesc și de pătrunzător, prin mine.
Pentru că eu nu știam că un om atât de mic poate ierta atât de mult.
Și nu știam nici că poți dărui o lume unei jumătăți de om.

Dar greșesc.

Tu nu ai fost jumătatea mea de om, eu am fost a ta, tu ai fost întregul.
Tu ai umplut găurile din mine.

Și mi-ai spus ceva la ureche:
Mama, fii mai tare.
Mama, fii mai puternică.
Mama, eu nu vreau să țipi la mine.
Mama, de ce nu te joci cu mine azi?

Și atunci am înțeles că tot ceea ce trăiam eu, trăiai și tu.
Fiecare tristețe ți-o lăsam și ție.
Fiecare înghițit în sec ți-l puneam acolo în gât și ție.
Fiecare lacrimă a mea se ducea apoi fix în ochii tăi frumoși și mari.

Pentru că un copil asta face. Absoarbe cu totul părintele, mama. Mama. O absoarbe complet și ireproșabil. Pentru că doar asta știe el să facă. S-o iubească pe mama continuu, să se uite la ea și să facă la fel.
Să se uite la ea și să fie fericit la fel.
Să se uite la ea și să îl doară la fel.
Să-și strângă în același punct sprâncenele mici și să nu știe de ce mama nu e bine azi.

Și atunci, dragă mamă, atât vreau să îți spun:
Că fiecare gheară, fiecare picătură, fiecare întâmplare ce te va prăbuși pe tine, îl vor prăbuși apoi și pe el.

El se uită la tine. Tu dacă râzi , el râde.
Tu dacă trântești, el va trânti.
Tu dacă arunci, el va arunca,
Tu dacă pleci, pleacă și inima lui de lângă a ta.

Ai grijă, dragă mamă.
De când ești mamă, da, ți s-a mai întâmplat ceva. Ești oglinda cu și făr’ de pete a celui ce l-ai adus pe lume.
Curăț-o din când în când.

Nu-l lăsa pe omul ăsta mic să ducă prostiile noastre de oameni mari. Nu îl lăsa să le vadă.
Tot ce va fi în tine un mic cutremur, în el poate surpa mai mult.

Sărută-l în fiecare dimineață, negreșit și încearcă zi de zi, oră de oră, răgaz de răgaz, să fii puțin mai bine decât ultima oară când te-a văzut.