Tu cine ești, mama?

Tu cine ești, mama? 
Să fii tu oare-o lună
Atât de frumoasă și înaltă, că stelele se uită lung la tine și se departează?
Să fii tu oare-un soare 
Că mereu când mi-e frig și vin la tine-n brațe, simt cum mă-ncălzesc îndată?

Tu cine ești, mama? 
Să fii tu oare-o floare, 
Mereu înflorită, deschisă de te vede lumea,
Dar cu mine între patru pereți, uneori petalele-și picură din tine polenul?

Tu cine ești, mama? 
Cum de m-ai găsit pe mine, puiul ăsta de om mic, plăpând, ce n-a știut nimic când a venit pe lume?

……..………………………………………………….
Poate că eu sunt el. Sau poate că el sunt eu.
Poate că suntem gemeni. 
Cei ce s-au născut în lumi diferite
Eu, mică și neajutorată atunci –
El, blând și nevinovat acum.

Poate că dacă m-aș uita acum în oglindă
S-ar aburi de la inima-mi ce clocotește
A iubire pentru un copil.
Ce, ce-i mai mare, mai adânc
Zi-mi tu, ce, decât o iubire, în miez de vară- 
Pentr-un prunc,
Un puștan,
Un băietan
Un alt om din tine rupt cum 
Raza-și rupe chipul ei 
De sub soare și se lasă 
pe meleaguri de pământ?

Tu cine ești, mama? 
O carte de povești.
O rugăciune-n ceas de seară.
O femeie fericită cu zâmbetul desenat 
Din plastelină, culori, flori și cretă?

Mama, știu cine ești.
Tu. 
Viața fără punct.