Te-ai făcut atât de mare, încât nu-mi mai încapi în brațe tot

Te-ai făcut atât de mare, încât nu-mi mai încapi în brațe tot.
Te-ai făcut atât de frumos,
încât uneori mă întreb dacă ești al meu și știu că lumea ar râde de mine.

Te-ai făcut atât de curat și sincer,
încât zilnic învăț o viață lângă tine
Te-ai făcut atât de curios,
încât uneori mi-e teamă sau rușine că nu știu atât de multe lucruri ce mă-ntrebi.

Te-ai făcut băiețel înalt,
voinic,
în care aș avea încredere că mă așteaptă acolo unde-i spun –
în care aș ști că-mi pot pune nădejdea pentru o mână mică de ajutor –
Dar ar fi mâna ta, copile,
Și-așa mică, așa cum ar fi ea
Mie mi-ar umple inima până ar da pe-afară.

Te-ai făcut așa de mare,
Că azi nu-mi mai încapi tot în brațe –
Da’ ce-au a face brațele mele?
Când tu te vei face încă și pe-atât
Și pe atât.
Și aici,

Aici sub gât
În piept
Te voi simți aievea
Că tresari
Că bați
Că respiri în mine.

Mamă dragă,
Puiul mamei ce erai,
Tu respiri în mine tot.
Și cu brațele-mi lungite-n umbră
încă sper
să te mai pot cuprinde.