Știu, mamă, știu. Este în regulă să-ți fie teamă. E natural și asta n-ai cum s-o oprești. Și mie mi-e.

Mi-a fost frică să te țin. Îmi încăpeai între două palme tremurând, pe o distanță de nici cincizeci de centimetri.

Mi-a fost frică să te ating, să te schimb, să adorm lângă tine.

Mi-a fost frică să ți se oprească pentru două clipe încrucișate respirația, așa că-ți număram bătăile inimii pe buze.

Mi-a fost frică să nu cumva să nu te-aud plângând în somn. Sau să te rănesc din greșeală sau neștire.

Mi-a fost frică să nu te îneci. Mi-a fost frică să îți dau apă cu lingurița pentru prima oară.

Mi-a fost.
Când te-am lăsat pentru prima oară cu altcineva.
Când te-ai ridicat în două picioare întâia oară.
Sau când ai făcut prima febră. Sau când ai avut prima alergie.
Când ai plâns tare.
Când nu ai putut să te liniștești decât lângă mine, tu în brațele mele.
Când ai căzut rău.

Am trăit lângă tine nu frica aceea înspăimântătoare, nu. E o altfel de frică aceasta. E ceva ce te cuprinde așa de undeva din dosul inimii și ți se scurge prin degetele mâinilor. E o teamă pe care cred că orice părinte, orice mamă, orice tată, oricât de lucid și rațional ar fi, o au undeva în ei. Unii o țin mai ascunsă, alții nu o arată tot dintr-altă teamă.

De cand ți se naște copilul, nu, de fapt, pentru mame, povestea temerii începe încă de când îți cad pe buze cuvintele acestea:
Sunt însărcinată.
O să am un copil.
E pozitiv.
Două liniuțe.

Și cu acele două liniuțe începe să se secrete în tine galopul. E ceva format din teamă multă, amestecat cu neștiință, îndoială, fericire, nebunie, curiozitate.
Dar oare cum o să fie?
Dar dacă n-o să știu ce să îi fac?
Ce fac dacă plânge și eu nu știu cum să fiu?
Dar dacă se îmbolnăvește?

Pentru că din acel moment, din acel moment în care el pătrunde-n lumea ta reală deopotrivă printr-un țipăt scrutător, din acel moment el devine tu. Tu devii el. Vocea lui. Ochii. Mâinile. Copilul tău.

E copilul tău și nu ai fi om dacă nu ți-ar fi teamă pentru el, așa că, te rog, nu-ți mai încuia gândurile, sufletul așa. Lasă-l s-o simtă. Vei ști cum să-i faci față. Vei ști.

Este în regulă să îți fie teamă pentru el.
Este în regulă să ți se strângă aerul undeva în piept și să îl simți greu peste tine.
Dar, liniștește-te.

Mamă, tu l-ai născut.
Mamă, tu l-ai văzut crescând.
Mamă, ai fost acolo în orice moment a avut nevoie de tine.
Și te-ai descurcat. Instinctul nu te-a lăsat. Inima ta de mamă nu te-a lăsat. Mâinile nu te-au lăsat. Nici măcar oboseala continuă nu te-a pus la pământ.

Ai făcut față multor și multor altele. Mamă, tu ești făcută scut.
Ești piatră.
Ești foc.
Ești particule de putere.
Ești stea. Luminează bine lângă el. Lângă copilul tău.

Asta știi să faci cel mai bine și crede-mă, nu trebuie mai mult de atât.

Lasă teama să se spulbere în întuneric.

Mamă, tu l-ai născut.
Mamă, tu l-ai văzut crescând.
Mamă, tu l-ai iubit
Și înc-o faci și o vei face-
Iubirea are-n rădăcini și teamă,
Iubește-l, nu-ți mai fie frică.

Credit foto: shutterstock.com