Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă mamă din țară?

Cum te cheamă?
Bună! Sunt mama lui Marc. Așa mă prezint acum. Mama lui. Și râd în mine după. Ce ciudat, de parcă aș fi doar mama lui. De parcă totul s-ar reduce la el. De mult nu mă mai prezint cu numele-mi. Ori, dacă mă prezint cu el, adaug întotdeauna după-
sunt … , mama lui Marc….

Și… mă mai gândeam la ceva. Pumnul ăsta mic, mic, de un an și zece luni, cârlionț al inimii mele și dulce pe pâine, că așa-mi place mie să-l văd și să-l alint, chiar știe cine sunt. Eu.

Știe cu adevărat. Nu-l pot minți, nu mă pot preface, el dă la o parte perdeaua orice aș face. El mă citește, mă știe, mă cunoaște. Copilul meu chiar știe cine sunt.

Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă mamă din țară?
Tu. Tu mami.

Pentru că el mă cunoaște exact așa cum sunt.
De m-ar vedea între zeci de femei, ar ști că eu sunt mama lui. Mi-ar cunoaște fusta și ochii.

De m-aș ascunde printre sute de femei, ar ști cui să-i facă din mână. Mi-ar cunoaște pasul și privirea mea îndărăt, uitată după el.

De m-aș pierde între mii de alte mame, el tot mi-ar ști mirosul. De sâni ce l-au hrănit. De păr ce l-a învelit în noapte. De brațe ce mult l-au ținut.

De aș tuna și țipa, el tot ar ști atunci că-s eu. S-ar speria, dar tot lângă mine ar vrea. S-ar apropia ușor și capul și l-ar sprijini în picioarele-mi grăbite.

Bună, rea, el m-ar cunoaște.
Bună, rea, el m-ar iubi.
Bună, rea, el m-ar ierta.

Deci nu mă pot ascunde, nu mai pot fugi, n-are sens și rost în lume mască să-mi aștern pe față. El mă știe, mă iubește și mă iartă.

Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?
Mama lui…
(te rog sa completezi, mamă dragă)