Oare când se termină azi?

Și câteodată plângi. Și atunci eu te iau de jos, te țin pe genunchii mei, îți dau șuvițele după urechi, și da, îți spun, că totul va fi bine.

Și câteodată râdem. Și câteodată ne strângem în brațe și lumea stă în loc. Pentru mine, pentru tine. Câteodată ne certăm, căteodată ne supărăm, câteodată mai stăm și mai citim încă o carte în plus.

Și câte câteodată o să mai am cu tine, pentru fiecare din ele o să iubesc mai mult, o să trăiesc mai mult, o să mă bucur mai mult.

Tu să-mi împletești părul și să nu-ți iasă prea bine. Eu să îți fac avioane și mașinuțe din hârtie și să nu-mi iasă prea bine. Dar să știm, să știm totuși, că totul dintre noi se măsoară în timp, în mângâieri, în unul lângă celălalt.

Și să știi, să știi că de nu voi fi mereu prezentă lângă tine așa cum ar trebui, atât cât ai vrea, atunci când voi fi, o să fiu cu toată ființa mea.

O să fac cu tine omleta aia din tot sufletul meu.

O să mă joc cu tine în cada aia cu spumă și plină de jucării din tot sufletul meu.

O să-ți citesc din tot sufletul meu.

O să-ți râd din tot sufletul meu.

O să te învăț despre litere, cifre și oameni, despre povești și cărți, iar, din tot sufletul meu.

O să mă agăț de tine.

O să te învăț pe de rost să împarți, să îmbrățișezi, să iubești.

Să te dăruiești, să ții la oameni, să-ți pese de univers.

Și… câteodată, o să-ți mai cer, de timp oi mai avea, să fii doar al meu.

Să stai pe podea.

Să te văd printre jucării.

Să-mi mai spui așa deodată: mami, ne jucăm?

Și atunci, atunci, să nu mai gândesc. Să nu mai gândesc deloc asta:
oare când se termină azi? 

Credit foto: FOTOgenic Bebe