Mama, dacă poți, lasă-mă desculț

Lasă-mă gol. Așa cum am venit pe lume. Învață-mă că numai prin tine, prin ce-mi arăți tu, mama mea, mă pot îmbrăca de curaj, de călăuză, de bunătate.

Lasă-mă gol. Așa cum am venit pe lume. Să fiu o stea pe cer. Să fac ceva diferit. Să sublimez pe pământul ăsta nou. Mă rup de oceanul tău de pântec ce-a fost numai al meu. Să fiu înc-un om printre oameni. Lumea să nu se uite la mine plecând ochii, dar nici să mă ocolească în drum.

Lasă-mă gol, mamă, tu. Făr’ de rău. Nu-mi da mie tot ce tu n-ai putut duce. Vindecă-le tu, cu tine, prin tine. Vorbește cu cineva, spune-le, cere ajutor. Lasă-mă gol pe mine.

E atât de crudă și cruntă lumea asta, încât nu-i nevoie de înc-o furie în plus.

Lasă-mă gol, mama mea. 
Mai întâi privește-te, uită-te în tine și scoate ce te doare. Scuipă-le, îndepărtează-le, sădește din nou ceva acolo bun, dă-i viață unui mugure neîntinat, să mă pot lega de el, să mă agăț cu mâinile-mi nesigure și să încerc să-mi aflu și eu singur pe lumea asta: inocența, scopul și iubirea.

Mamă, lasă-mă gol.
Nu-mi da mie ce tu ai primit și nu trebuia.

Mamă, lasă-mă gol.
Nu mă umple, te rog, din inimă de prunc, cu prea multe sughițuri, cu prea multe suspine, cu prea mult amar. Lasă-mi să-mi îndulcesc eu viața și să-mi dau seama de câtă sare am nevoie. Promit c-o să știu cum s-o opresc la timp din presărare.

Lasă-mă gol. Ca să mă poți privi așa. Eu nu știu multe pe lumea asta, abia ce am venit, toate îmi dau o senzație nebună. Foame, sete, frig, căldură, bine, rău- de-ai ști tu, mama, câte năvălesc un pui de om abia aruncat în lumea asta cu ghearele ieșite.

Cum să mai fac eu de tu mă murdărești? N-o să știu să șterg petele-mi pe un trup ca al meu, așa micuț.

Așadar, lasă-mă gol.
Așa cum vin pe lume.
Voi învăța eu singur cu emoțiile mele, cu inima mea mică, ce-i cu supărările,
Cu temerile,
Cu furiile,
Cu lipsa de speranță.

Și atunci poate, te-oi învăța ceva:

Într-o zi, când mare mă voi face, te-oi lua de umeri, te-oi zgâlțâi nițel și o să-ți zic să faci ca mine.
Descalță-te, mama. Rămâi cu picioarele goale în iarbă. Dă-ți jos fularul. Dă-ți jos paltonul. Dă-ți jos tot ce ai adunat pe tine în ani și ani și ani.

Toate poverile. 
Toate dorințele neîmplinite. 
Toate amintirile ce te-au asprit.

Tu o să mă vezi la fel pe mine. Desculț și gol, alergând de colo până colo într-o poiană. O să râzi atunci. Printre ele, printre lacrimi, ochii-ți vor miji- printre firele de iarbă, un flăcău în toată puterea cuvântului, un flăcău frumos și bine, ce despre viață te va-nvăța și despre tine.

Lasă-te, mama, așa cum ai venit pe lume. Nu-ți mai găsi cusururi.

Copilul tău nu-i vinovat pentru vina ce o poartă alții, pentru ce tu n-ai primit, ori pentru că… la timpul timpului, tu te-ai îmbrăcat prea cu toate,
Prea gros, 
Prea mult.

Lasă-te goală. 
Să iasă-

Furie, necaz, durere.
Neîmplinire, dor, alean.

Lasă-te și lasă-mă desculț în lumea asta. 
Alerg cu tine de mână. 
Jur.

Credit foto: pngtree.com