Mama care s-a ridicat de lângă pătuț și a continuat să fie mamă

Se zice, 
că în fiecare geam gălbui de casă, 
stă câte o mamă.
Mama cu cosițe-n păr,
Mama cu strălucitori cărbuni împletiți în cozi lungi,
Ori mama cu păr de pădure.

Oricum ar fi mama aceasta,
Blondă, brună, cu ochi negri, 
verzi, albaștri,

Ea leagană un pătuț, un coșuleț
ori un cuib de copilas. 
Mama unui bebeluș,
Mama unei fetițe dulci,
Mama unui băiețel prichindel.

Oricum ar fi mama aceasta,
Ea plânge duios când în brațe-și strânge 
Tot ce-a adunat de prin viața aceasta – 
Un copilaș râzând la ea, la stele, 
la poteci și zmeie.

Ce drag îi e de el,
Și lui de ea,
Cum li se-ntâlnesc lor doi –
Ochii, mirosurile, ticăitul inimilor.

Ei bine, vă ziceam, mama aceasta 
Într o zi s-a ridicat,
Și-a lăsat suflarea acolo, într-un coșuleț ori într-un pătuț ori pat de om mare, 
Și-a prins părul în coadă și și-a suflecat mânecile ciopârțite –
S-a îmbrăcat din nou cu hainele-i vechi îmbătrânite-n dulap
Și-a ieșit în lume.

A început să fie iar femeia de-altădată- 
O mamă doctor,
Alta secretară,
O mamă avocat,
Alta farmacistă,
O mama asistentă,
Alta directoare,
O mamă croitoreasă,
Alta scriitoare –

Cum o fi fost ea în treburile ei lipsită de acasă
Din când în când se oprea
În gânduri se-ntreba 
Și puiul meu? Dar puiul meu cum o fi el acum? 
Oare a mâncat? 
Oare a dormit? 
Oare a zâmbit? 
Ce dor, oh, ce dor de el m-apasă.

Mama care s-a ridicat de lângă pătuț și a plecat pe ușă –
E mama care azi muncește, 
E mama care azi se zbate să facă ceva bun, ceva mare, ceva să merite,
Să merite ca seara să se întoarcă înapoi
La același pătuț, la același cuib 
ori coșulet de copilaș.

Mama care s-a ridicat de lângă pătuț
Și-a plecat dincolo de ușa camerei 
E tot mamă,
E tot ea –
Cea care-și va face griji,
Cea care un timp se va opri din tot ce face
Și va trimite pe un gând alean ori 
porumbel de inimă
Dorul ei scurs ca-n dungă.

Deci, dacă privești, în fiecare geam diseară 
Să știi că vezi de la pătuț la ușă,
De la ușă la gură de metrou,
De la metrou l-autobuz,
De la tramvai la toate locurile 
mamelor de muncă, 
Un fir ce strălucește-n noapte.

El se aprinde-acum, la bătaia lunii – 
E zvăpăiat, nebunul,
E fericit și luminează
Dragostea celor ce-n casă
Lângă pătuț, cuib ori coșuleț
S-au regăsit.

Mama care pleacă de lângă pătuț, oriunde pleacă ea: 
până jos la magazin, până la colțul străzii, până la serviciu, până afara singură puțin, da…da: 
E tot mama.