Mai puțin bebeluș

Te țin într-o mână doar. Stai cu burtica întors, atârnat și lipit de palma mea. Te doare rău și uneori nu poți dormi deloc. Însă aici, pe mâna mea, uneori uiți de durere. Știu asta, pentru că te simt cum te strângi și te încolăcești și apoi te liniștești.
Mă întreb când o să treacă zilele acestea.

Nu știu cum e să mai dormi legat mai mult de două ore. Ești lângă mine și mă cauți mereu în noapte. Uneori te simt, cum bei lapte de mamă de la mine. Închid ochii, dar nu mai pot adormi. E ceva între iubire multă și oboseală și aș da orice să nu mă las prinsă de tot în ghearele celei din urmă.
Mă întreb când o să treacă nopțile acestea.

Plângi întotdeauna când te las jos. Mă cauți mereu cu mâinile în sus. Uneori îmi tragi atât de tare de pantaloni, încât nu mai pari jumătate de pui, ci un om în toată firea. Ai face orice să te mai țin încă puțin. Și te țin. Ce pot să fac? Mi te agăți de bluză, de urechi și taci. Te țin așa câteva clipe, care se transformă în zeci de minute apoi te legăn și îți cânt și te plimb pe la fiecare geam al casei.
Mă întreb când o să treacă zilele acestea.

Mă aplec să te țin de ambele mâini. Stângul-dreptul, dreptul- stângul, cazi. Plângi și te ridic ca să te sărut pe cap și să te țin în brațe. Nu e nimic, omuleț. Te chem să vii la mine. Acum înțelegi aproape tot ce îți spun. Bați din palme. Spui primele silabe.
Mă întreb când o să treacă zilele ăstea, când o să mergi odată, când o să îmi vorbești.

Plângi. Nu știu ce ai. Mi se sfrijește inima. Mă întreb când o să poți să îmi explici tot.

Ești cam de vreo trei ani aproape. Mai e puțin. Nu te mai doare burtica, nu mai îmi e teamă că te vei îneca, da, cu bucățile acelea mari. Acum alergi și uneori zbori cu bicicleta ta fără pedale, de trebuie să mă țin după tine ca un zmeu adus de vânt.

Acum îmi spui tot. Ce te doare, ce te apasă, ce iubești.
Încă te superi, încă mai plângi.

Încă mă tragi de pantaloni ca cel mai puternic om de pe pământ. Încă te ții de bluza mea atunci când te iau în brațe și-mi vâri o mână în sân. Te sărut și-ți șoptesc la ureche:

  • Mama, nu mai ești un bebeluș.
  • Mami, da’ sunt băiețel.

Și te mai las. Te mai las să stai așa acolo.
Încă mă mai întreb când o să treacă zilele acestea. Dar acum mai simt ceva. E teamă.

Teama că acum chiar știu că trec pe bune, că se văd în tine, în anii tăi, în anotimpurile tale.
În plânsetul tău.
În iubirea ta care înflorește.
În tine care crești zi de zi mai mult băiețel, mai puțin bebeluș.

Încă mă uit la fotografiile acelea din prima zi acasă. Erai mai mic decât perna pe care dormeam.
Nu mă mai întreb nimic.
Plâng a fericire.

Credit foto: Marc bebeluș by Fresh Mint Studio