Măi, puiule, măi, o să-mi cam fie dor

Uite că fiecare dintre noi ne începem munca. Ne separăm pentru câteva ore, ca seara să ne regăsim cu foc, cu bucurii, cu toată dragostea adunată de peste zi.
Tu la grădinița pentru copii, eu la serviciul pentru oameni mari. …

Măi, copilaș, dar o să-mi fie dor tare!

De diminețile în care mai dormeam împreună încă puțin de tot.
Chiar și de nopțile în care unele ore se spărgeau în plânsetul tău și nu știam cum să te alin.
De neîndemânarea mea în a-ți face o supă cremă, o amestecătură de verzituri, care mai de care. Un broccoli gratinat, un cartof la cuptor, o ciorbă de văcuță, preferata ta. Numai eu știu câte oale negre am suspinat. Un orez cu lapte și o linguriță de dulceață, un griș, o mămăligă cu brânză de râdeai cu gura pân’ la urechile pline de smântână.

O să-mi fie dor, ți-o spun.

De ziua care crăpa în bucăți. Unele mai grele, altele mai puțin. Când aveam răbdare să mă joc cu tine în fel și chip. Când ne rostogoleam pe covor doar noi doi și atunci simțean că uite că e și bine și se aranjează lucrurile ca într-un raft dospit de cărți.

O să îmi fie dor. Puțin din fiecare moment cu tine. Un scutec schimbat și încă unul, uite așa e viața de mamă. O ieșire afară și o reîntoarcere că am uitat trotineta. Un îmbrăcat și dezbrăcat și pieptănat.

Ah, somnul de amiază. Atunci îmi recăpătam toata forța, mi se hrăneau puterile atunci. Când în miezul zilei, lângă tine ascultându-ți respirația liniștitoare, mă regăseam pe mine, visam lângă tine, îmi reveneam din ce era greu.

O să-mi fie dor, să știi. Dor de tot ce a fost greu, că așa suntem noi, mamele, un fel de amalgam de ciudățenii.

Mame cu cosițe-n păr.
Mame suflând în baloane de săpun.

Și fiecare dintre noi a stat acasă cu al ei copilaș. Unele mai mult, altele mai puțin, după cum s-a putut, după cum a fost să fie. Dar, uite că într-o zi, mama s-a ridicat. De lângă pătuț, de lângă cuib. Și a plecat să fie mamă și dincolo de ușă. De ușa camerei copilașului său.

Dincolo de acea ușă, mama își adună fusta, își strânge în mâinile-i transpirate rochia și o ia de la capăt. Au trecut doi ani. Și-or să mai treacă. Și-or să mai vină altele mai mari, mai grele, mai cu forță peste noi.

O să le răzbim noi, mână în mână, unul lângă celălalt, eu temătoare mereu, tu agățat de inima mea, dar desprins de mine.

O să le răzbim noi. N-avem cum altfel.

Iubirea asta atât de mare poate orice, sunt sigură de asta.