Ieși pe balconul ăla

Ieși pe balconul ăla. Lasă-ți aerul să-ți iasă din piept, dintre coaste, din gât, din gânduri. Prinde-l și stoarce-l între degete. Apoi dă-i drumul.

O să simți ceva rece pe spate și ai să crezi că e vreun fel de briză. Apoi o să te gândești. La paharul acela de vin. La iubitul tău. La copilul tău. La mama ta. La familia ta. La toți ai tăi și în ultimul rând la tine.

Ieși pe balconul ăla. Țipă la bulevard. Spune-le că ai dorințe și că lumea e prea mare pentru tine, dar prea mică pentru ele.

Ieși pe balconul ăla. Ce dacă e murdar. Murdăria se curăță, păcatele și vorbele urâte nu se duc atât de ușor. Stai cu copilul tău acolo. Râzi la el. Cu el.

Ieși pe balconul ăla. Întinde-ți picioarele pe un scaun. Deschide cartea aia.
Ieși pe balconul ăla cu părul ud. Soarele ți-ajunge.
Ieși pe balconul ăla. Dansează ca nebuna chiar dacă nu ai spațiu.

Stați îmbrățișați în balconul ăla. Cine vă va vedea, va zâmbi. Uneori, e de ajuns să faci un singur om fericit.

Ieși pe balconul ăla. Dacă ți-e frică, spune-o. Dacă ți-e nicicum, nu te mai simți vinovat. Dacă ti-e prea frică, sună pe cineva drag. Poate îi e la fel.

Ieși pe balconul ăla. Scoate-ți pe rând toate emoțiile până rămai gol. Goală. Va fi noapte, oricum. Și doar noaptea, luna-ți ascultă cu adevărat demonii.

Ieși pe balconul ăla. Cântă ceva. Ce dacă ești singur în casă?

Ieși pe balconul ăla și mângăie-ți pântecul. Ce dacă vei naște-n plină pandemie? Omulețul din tine e curajul tău ca niciodată. Peste ani, îi vei povesti. Te vei simți mai ca un erou de război. L-ai adus pe lume și în tine se aglomerau temeri și iubire. E prea perfectă treaba asta, știi?

Ieși pe balconul ăla și plângi. Spune-i că ți-e dor de el. Sau de… ea.

Ieși pe balconul ăla și nu mai număra zilele. La un moment dat, se va încheia.

Ieși pe balconul ala și pur și simplu fii. Și ești. Și îți dai seama de cel mai năucitor și absurd lucru de pe pământ: că niciodată, dar niciodată, nu te-ai bucurat așa. De aer, de tine, de ochi, de nas, de buze, de piele, de tine gâtuit de frânturi.

Poate că în viața ta ai mai dat nas în nas cu moartea. I-ai făcut față atunci. Ai trecut peste. Dar acum, acum înveți că singurătatea e cea mai frumoasă grotă. Cea mai frumoasă grotă în care cineva poate construi. Familie, prieteni, oameni dragi. Și mai mult decat atât.

E cea mai frumoasă grotă în care cineva se poate construi pe sine. Uită-te la tine. Zilele ăstea ai pus atâtea cărămizi la tine. Și… poate nu ai făcut nimic. Dar nu trebuie să înveți o limbă nouă, nu trebuie să faci curățenie în toată casa ori să te iei la întrecere cu cineva.

E de ajuns să fii tu cu tine. Să știi că atunci când te întorci de pe balconul ăla, ești fericit acolo unde îți lași capul să culce vise și… visuri.

Credit foto: unsplash.com